Alge verzi, situaţie neagră pentru statele adriatice

Apele curate ale Adriaticii au fost mult timp mândria ţărilor cu litoral de-a lungul acesteia. Cu ape de culoare albastră şi mult mai curat decât cel al vecinilor de-a lungul Mediteranei, litoralul adriatic reprezintă o mare atracţie pentru numărul tot mai mare de turişti străini care vin în Slovenia, Croaţia, Muntenegru şi, mai nou, în Albania. Odată cu declinul industriei grele din toate aceste state, apele Adriaticii constituie o preţioasă avuţie economică.

În prezent, ele se confruntă cu un nou pericol. An de an un “prădător” verde subacvatic înaintează pe ascuns afectând mediul marin, transformând nisipul curat şi adâncurile stâncoase ale mării în covoare dense de alge verzi şi unduitoare.

Starea apelor odinioară limpezi din jurul insulei liguriene Elba este un avertisment asupra pericolului care ameninţă Adriatica. Odinioară adăpost pentru întinderi de corali şi moluşte, aceste ape reprezentau un paradis pentru scufundători. „Astăzi, nimeni nu mai face scufundări acolo,” se plânge profesorul Francesco Cinelli, biolog marin la Universitatea din Pisa, privind în apa din apropierea satului Marina din Pisa. „Fundul mării este acoperit de un covor verde”, explică el.

Profesorul Cinelli se referă la Caulerpa Racemosa, o algă invazivă care s-a răspândit rapid în Mediterana şi care acum ameninţă să facă la fel şi în Adriatica.

Planta nu este nici măcar atrăgătoare. Formând colonii dese de toate felurile pe fundul mării, atât în apele curate, cât şi în cele poluate, adoptă şi transformă specificul local în propriul habitat, reducând dramatic varietatea şi abundenţa faunei acvatice. Crescând rapid pe toate suprafeţele, atât în ape reci, cât şi în ape calzi, această algă blochează lumina soarelui de care au nevoie plantele marine mai mici, cauzându-le moartea. În plus, alga emană şi substanţe alcaloide care omoară alte organisme din jurul său. Distrugând flora rivală în timp ce acoperă fundul mării, aceasta distruge şi sursa de hrană a peştilor şi moluştelor care se hrănesc cu alte plante acvatice sau care au nevoie ca habitat de nisip fără vegetaţie sau de stânci. În special limba-de-mare şi păianjenul de mare sunt în pericol pentru că au nevoie de un fund de mare nisipos.

„Când Caulerpa acoperă fundul mării ca un covor, aceste specii îşi pierd habitatul lor natural,” spune Ante Žuljević de la Institutul Oceanografic şi Piscicol din Split, Croaţia. De aceea, răspândirea acestei alge în restul Adriaticii şi a Mediteranei va reduce stocurile de peşte comestibil, necesar din punct de vedere economic, şi îi va descuraja şi pe scufundători şi pe turişti. Mările renumite pentru speciile lor de peşti şi pentru frumuseţea peisajului acvatic ar putea să se transforme în terne deşerturi acvatice.

Oamenii de ştiinţă spun că dacă guvernele din Italia, Slovenia, Croaţia, Muntenegru şi Albania nu vor reuşi să ia măsuri concrete pentru a eradica flagelul, atunci acesta va scăpa de sub control. Cu toate astea, în ciuda ameninţării serioase, guvernele din regiunea Adriaticii nu au dat niciun semnal de cooperare unele cu altele, sau de a cere sfatul altor state din Uniunea Europeană, precum Franţa, Italia şi Spania care s-au confruntat deja cu această problemă şi au colaborat pentru a reduce pagubele.

Se apropie de marea de lângă tine

Existenţa algei Caulerpa Racemosa în Mediterana a fost observată prima dată acum aproximativ 80 de ani. Specie tropicală originară din Marea Roşie, aceasta a pătruns prin Canalul de Suez la începutul anilor 1930 şi încetul cu încetul a ocupat mai mult de 50.000 de hectare pe fundul mării. Considerată de Comisia Europeană, acum zece ani, drept o ameninţare serioasă pentru biodiversitatea marină, aceasta a înaintat prin Mediterana către Adriatica cu o viteză tot mai mare.

După apariţia iniţială în Libia cu 20 de ani în urmă, a fost dusă de curenţii marini către apele de coastă ale altor ţări mediteraneene. Din imprudenţă, omul i-a purtat pe aceşti „autostopişti” pe fundul vaselor sale, pe ancorele, pe năvoadele şi echipamentele sale de scufundare. De fiecare dată când un vapor „infectat” a ancorat sau a vărsat apa din rezervoare într-un port, alga şi-a găsit un nou habitat.

Ajungând mai târziu în Adriatica, Caulerpa Racemosa s-a răspândit numai în ultimii trei ani în apele Muntenegrului în două până la opt locaţii. Cea mai mare zonă infestată este în jurul peninsulei Lustica la intrarea în Golful Kotor, unde alga s-a răspândit pe aproximativ doi kilometri pătraţi. Alte două erupţii au fost recent localizate aici, dar şi în vecinătatea imediată a staţiunii Budva din sudul Golfului Kotor. La sfârşitul lui august s-a estimat că alga a acoperit un total de aproximativ patru hectare de pe fundul mării din zona muntenegreană.

În Croaţia, flagelul este şi mai mare. După ce prima dată a apărut lângă Pakleni Otoci, un grup de insule din Dalmaţia centrală, alte 54 de locaţii au fost infestate. Alga a fost semnalată recent şi în apele din jurul insulei Mljet, un parc naţional ale cărui ape albastre sunt o atracţie importantă pentru turişti.

Faptul că alga nu are duşmani naturali în Mediterana a favorizat răspândirea ei. Aşadar, se poate vorbi de o conştientizare insuficientă asupra gravităţii acestei probleme. Multă vreme după apariţia ei, Franţa, Italia şi Spania nu i-au dat prea mare importanţă şi, atunci când şi-au dat seama de amploarea ameninţării, era deja prea târziu.

În prezent, apele din jurul Elbei nu sunt singurele din Mediterana care suferă de această masivă invazie. Cam la fel s-a întâmplat cu fundul mării din jurul Monaco-ului, pe Coasta de Azur, după cum spune Thierry Thibeau, cercetător la Universitatea din Nisa. Aici, alga a distrus flora rivală dar şi fauna. „Scafandrii nu vor să se scufunde în jurul Monaco-ului de când aici există un covor verde de Caulerpa,” susţine Thibeau.

Riposta nu a început cu adevărat

Atâta timp cât eradicarea algei nu este un proiect efectiv, oamenii de ştiinţă cred că răspândirea ei poate fi încetinită doar prin aplicarea de comun acord a directivelor europene care interzic ancorarea, pescuitul şi scufundarea în zonele infestate.

Conştientizarea târzie a problemei a alertat între timp ţările mediteraneene determinându-le să colaboreze pentru protejarea zonelor maritime de maximă importanţă pentru dezvoltarea biodiversităţii, pescuitului şi a turismului. Spania, Franţa şi Cipru întreprind proiecte de cercetare comune şi strâng fonduri pentru cercetarea strategiilor de eradicare.

În schimb, nu există încă niciun semn de cooperare în statele balcanice de pe coasta Adriaticii, fapt pe care experţii îl pun pe seama lipsei unei capacităţi administrative, a lipsei de bani şi a eşecului de a armoniza legislaţia naţională cu cea europeană.

Parlamentul Muntenegrului, de exemplu, trebuie să adopte chiar şi legile de bază în privinţa managementului marin sub forma unei legi de protecţie a mediului, iar una dintre aceste norme se aşteaptă să fie promulgată până la sfârşitul acestui an.

Institutele naţionale de biologie marină din regiunea adriatică au început de câţiva ani un schimb de informaţii pe probleme comune, dar guvernele nu au ţinut pasul cu ele. Nu au declarat de exemplu eradicarea algei Caulerpa drept o prioritate şi nu au dat niciun semn că ar avea de gând s-o facă.

Motivele pentru lipsa actuală de cooperare politică dintre statele din regiune merg de la disensiunile politice la lipsa unei conştientizări reale a gravităţii problemei. Războaiele din anii ’90 au avut şi ele un impact negativ şi durabil încetinind transmiterea informaţiei între state, mai ales între Muntenegru şi Croaţia, în vreme ce Albania abia iese dintr-o izolare auto-impusă de mulţi ani.

Europa cere totuşi acţiuni comune. „Sunt ferm recomandate acţiunile coordonate ale statelor afectate sau care au început să fie afectate de Caulerpa, mai ales în termenii adoptării unor strategii comune,” a recomandat Consiliul Europei chiar din 1995.

Recent, Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare, UNDP, a recomandat tuturor statelor din Balcanii de Vest să-şi întărească angajamentul – şi să adopte o abordare mult mai largă – în privinţa problemelor de mediu în general. Într-un raport realizat în luna octombrie a acestui an, s-a făcut o legătură explicită între progesul realizat în acest domeniu şi viitoarea integrare în Uniunea Europeană.

Oamenii de ştiinţă care analizează ameninţarea acestei alge sunt de acord că statele adriatice nu pot să rezolve singure această problemă. Roberto Danovaro, de la departamentul de Ştiinţă Marină din Ancona, Italia, spune că o cooperare regională şi europeană este esenţială. „Ar fi o prostie să se discute problemele marine doar la nivel local,” spune Danovaro. „Trebuie să avem o politică comună în privinţa mării.”

Reprezentanţii sectorului non-guvernamental sunt de accord cu acest punct de vedere. „Ar fi inutil să ceri vreunui stat din cele şase să rezolve problema dacă toate celelalte nu fac acelaşi lucru,” spune Maria Rapini, membră a grupului ecologic Marevivo, cu sediul la Roma. „Poate ar reuşi s-o îndepărteze dintr-un loc, dar ar fi doar temporar, să zicem din Albania sau Muntenegru, de vreme ce ar reveni.”

Gianni Guarieri, fost consilier pentru relaţii internaţionale la Ministerul italian al mediului, crede şi că „Adriatica reclamă proiecte comune”. Acesta subliniază nevoia de a crea rezerve marine protejate în comun. „Orice municipalitate [de pe coasta Adriaticii] ar trebui să desemneze una dintre aceste zone,” adaugă Guarieri. „Trebuie să aibă o bogăţie biologică şi să fie atrăgătoare astfel încât populaţia care trăieşte în vecinătate să poată profita de pe urma ei.”

Riviera Muntenegrului ameninţată

Localitatea Veslo Cove, de la intrarea în Golful Kotor, este în general văzută ca perla litoralului muntenegrean, o resursă importantă pentru turismul în plină dezvoltare de care noua republică independentă depinde din ce în ce mai mult. Dar situaţia acvatică este într-un mod alarmant similară cu cea din jurul Elbei, după cum spune Vesna Mačić, de la Institutul de Biologie Marină din Muntenegru. Aceasta spune că alga Caulerpa a afectat deja moluştele şi alte alge din zonă.

Nu există date exacte despre cum această algă schimbă biodiversitatea apelor muntenegrene pentru că specialiştii maritimi din Muntenegru nu au date despre speciile care au populat apele înainte de apariţia algei.

Guvernul a investit doar sume mici în rezolvarea problemei – 10.000 de euro în ultimii trei ani. Prin comparaţie, Croaţia a rezervat în jur de 135.000 de euro în fiecare an în acelaşi scop, în timp ce Franţa cheltuie 50.000 de euro pe an doar pentru monitorizarea extinderii algei Caulerpa.

Muntenegru explică această sumă infimă prin faptul că zona infestată cu această algă nu constituie încă o problemă alarmantă. După cum spune Siniša Stanković, de la Departamentul de mediu din cadrul Ministerului turismului, nu există motive să se risipească bani pe o problemă care nu poate fi eradicată. „Dacă am fi ştiut care sunt metodele de eradicare a algei, nimeni nu s-ar fi zgârcit la bani în această problemă,” spune el. „Dar tot ce pot face metodele cunoscute în momentul de faţă este să limiteze proliferarea algei.”

Muntenegru este o ţară mică şi destul de săracă şi îi este greu din punct de vedere politic să justifice alocarea unor fonduri pentru protejarea mediului din bugetul său limitat. Dar şi mai discutabil este faptul că nu profită de fondurile de pre-aderare ale Uniunii Europene puse la dispoziţie în acest scop – spune Stanković, asta pentru că îi lipseşte capacitatea administrativă de a pregăti şi implementa astfel de proiecte în conformitate cu standardele europene.

Stanković spune că guvernul muntenegrean plănuieşte să compenseze timpul pierdut prin participarea la un nou proiect de protejare marină sprijinit de Banca Mondială, prin Fondul Global de Mediu, un mecanism care ajută ţările în curs de dezvoltare să finanţeze proiecte care să protejeze mediul înconjurător, şi UNEP/MAP, un program ecologic al Naţiunilor Unite pentru Mediterana.

„Am alocat 150.000 de dolari [aproximativ 107.000 de euro] în ultimii cinci ani pentru protejarea vieţii marine,” susţine Stanković, adăugând că „o parte din aceşti bani va fi cheltuită pe eradicarea algei Caulerpa.”

Compania de stat muntenegreană Morsko Dobro, care gestionează zonele marine ale republicii, a făcut şi ea primii paşi către avertizarea publicului de pericolul reprezentat de algă, prin tipărirea şi distribuirea de broşuri. Aleksandra Ivanović, care lucrează la această campanie, spune că din 2005 compania a finanţat activităţi de monitorizare şi încercări de a preveni răspândirea algei în apele din jurul Budvei folosind folii care opresc razele de soare, de care are nevoie alga ca să trăiască.

Dar sumele de bani pe care le-a cheltuit pe aceste activităţi până acum sunt mici, de doar 5.000 de euro.

Ce s-a întâmplat cu „statul ecologic”?

În ciuda apropierii tot mai rapide de Uniunea Europeană, Muntenegru a făcut surprinzător de puţin pentru a adopta legile necesare pentru a combate speciile marine invazive, deşi aceste acte normative constituie o parte importantă din legislaţia Uniunii. După ce, în 2002, Bruxellesul a recunoscut problema ca pe o prioritate în cel de-al şaselea Plan de Acţiune pentru Protejarea Mediului - Stoparea Pierderii Biodiversităţii până în 2010, Direcţia de Protecţie a Mediului din cadrul Comisiei Europene a identificat şi ea această problemă ca pe un domeniu-cheie, spunând că trebuie să se ia măsuri pentru a opri răspândirea speciilor alogene.

În prezent, se pune la punct o strategie pentru a se rezolva problema. „Alga Caulerpa Racemosa a fost recunoscută ca o ameninţare serioasă pentru biodiversitatea marină,” spune Lenka Karova, de la Direcţia de Mediu din cadrul Comisiei Europene. „Această strategie este prevăzută să reducă efectele dăunătoare ale speciilor invazive pentru biodiversitatea europeană într-o manieră viabilă.” Karova a continuat spunând că cercetarea realizată ca parte a proiectului Indicatori Dinamici Europeni ai Biodiversităţii până în 2010, SEBI 2010, a trecut Caulerpa printre „cele mai invazive specii care ameninţă biodiversitatea europeană”.

Deşi Muntenegru este un „stat ecologic”, după cum se arată în primul paragraf din propria-i Constituţie, ţara nu a ratificat nici Convenţia din 1976 de la Barcelona pentru Protejarea Mării Mediterane împotriva Poluării, nici Convenţia de la Berna privind Conservarea Habitatelor Naturale şi a Faunei Europene, din 2003.

Siniša Stanković promite că Convenţia de la Barcelona va fi ratificată până la sfârşitul anului şi spune că „această lege şi mai ales protocolul privind zonele protejate anexat acesteia vor prevedea condiţiile necesare pentru rezolvarea problemei algei Caulerpa”. Dar toate vin prea târziu. Toate statele mediteraneene vecine ale Muntenegrului au semnat deja Convenţia de la Barcelona. Parlamentul croat a votat legea privind implementarea Convenţiei de la Barcelona încă din 1996.

Cu excepţia Bosniei-Herţegovina, care are doar o bucată mică de litoral, Muntenegru este şi singurul stat adriatic care nu a semnat Convenţia de la Berna. „Nu are niciun sens să ne lăudăm că suntem un stat ecologic dată fiind atitudinea noastră faţă de mare,” spune Vesna Mačić.

Muntenegru este o altă excepţie în comparaţie cu alte state mediteraneene prin faptul că nu a desemnat oficial mările protejate. Conform directivelor şi convenţiilor Uniunii Europene, fiecare stat este obligat să aibă câteva parcuri naţionale sau zone marine protejate şi să adopte legislaţia prin care să le protejeze de poluare şi specii invazive. Rezervaţiile marine vor fi protejate de lege prin interzicerea ancorării, scufundării şi pescuitului neautorizat. Italia, de exemplu, are 27 de zone şi obiective marine protejate, spune Maria Rapini de la Marevivo, iar numărul acestora va creşte până la 50 în următorii ani.

„Când vom ratifica Convenţia de la Barcelona, vom fi obligaţi să stabilim zonele marine protejate,” promite Ana Pajević, de la Ministerul turismului din Muntenegru. „Plănuim să protejăm 10% din totalul zonei maritime a Muntenegrului.” Dar pentru moment, acestea sunt doar simple obiective.

Oamenii de ştiinţă deschid drumul

În timp ce politicienii din ţările din regiune nu au făcut prea multe pentru a colabora unii cu ceilalţi pentru a rezolva ameninţarea asupra moştenirii lor marine comune, oamenii de ştiinţă din diferite ţări fac constant schimb de informaţii. „Marea nu are graniţe,” spune Mačić. „Dacă vrem să o conservăm, trebuie să colaborăm. Toţi cei care se confruntă cu problemele marine ştiu că nu pot exista graniţe acolo.”

Institutul de Biologie Marină din Kotor colaborează cu Institutul de Oceanigrafie şi Pescuit din Split, cu Institutul de Cercetare Marină şi de Coastă din Dubrovnik, Croaţia şi cu Laboratorul pentru Biologie Marină de la Universitatea din Nisa, Franţa.

Angajaţii institutului din Kotor sunt mândri că au iniţiat un proiect comun privind delimitarea zonei lor marine împreună cu colegii lor croaţi, la scurt timp după războiul din 1990. „Colaborarea în domeniul protejării marine este un bun exemplu pentru reconcilierea dintre foştii adversari din timpul războiului,” observă Mačić. Compatrioţii săi din Split şi Dubrovnik susţin această părere.

Dar războiul din Balcani a lăsat urme vizibile, iar oamenii de ştiinţă recunosc că va fi nevoie de mai mult timp până ce cooperarea ştiinţifică va fi restabilită în totalitate. „Cu cinci ani în urmă, guvernul german a dorit să finanţeze un proiect privind delfinii, pe care Croaţia urma să-l implementeze în colaborare cu Muntenegru,” spune Vlado Onofri, de la Institutul de Cercetare Marină şi de Coastă din Dubrovnik. „Dar din cauza poziţiilor divergente dintre cele două state nu am reuşit să stabilim o cooperare.” El adaugă că: „Războiul împiedică schimbul de informaţii, mai ales în mintea politicienilor şi al oamenilor de stat, iar aceştia sunt cei care ţin baierele pungii.”

Osvin Pečar, directorul Parcului Naţional Mljet, recunoaşte că problema o constituie politicienii. Când vine vorba de oamenii de ştiinţă din regiune, „vom coopera cu oricine când sunt în joc interesele noastre,” spune el. „Dar dacă trebuie să obţii bani de la instituţiile guvernamentale, atunci este mult mai greu.” Între timp, frumuseţea unică a adâncurilor Adriaticii este într-un pericol serios din cauza prădătorului numit Caulerpa Racemosa.

Algele şi melcii – nişte aliaţi neaşteptaţi

Se poate face ceva în această situaţie? Există totuşi o speranţă într-o soluţie prietenoasă pentru mediul înconjurător la problema răspândirii acestei alge. Oamenii de ştiinţă evidenţiază de exemplu importanţa varietăţii de alge Posidonia care poate crea o barieră naturală care să împiedice răspândirea algei Caulerpa.

Dar acest lucru este posibil doar când coloniile de alge Posidonia sunt mari şi sănătoase. „Dacă alga Caulerpa distruge alga Posidonia, peştele din zonă va pleca, iar zona de coastă va suferi din cauza eroziunii,” observă profesorul Cinelli de la Universitatea din Pisa.

O altă soluţie „biologică” propusă este introducerea unui melc tropical care se hrăneşte în principal cu Caulerpa. Melcul în discuţie populează mările din jurul Australiei, iar introducerea lui în Mediterana ar ajuta la rezolvarea problemei algei Caulerpa în cel mai bun mod cu putinţă, după cum afirmă Ante Žuljević din Split.

Oamenii de ştiinţă cercetează şi dacă proliferarea algei Caulerpa poate fi oprită prin acoperirea locaţiilor infestate cu folii, deşi mulţi spun că această metodă nu dă rezultate bune. „Acoperirea algei cu folii sau injectarea ei cu otravă este ca o chimioterapie – distruge nu numai tumoarea, dar şi organismul,” spune Onofri. „Otrava injectată pentru a eradica alga va ucide şi micro-organismele care trăiesc în apropierea ei.”

Între timp, alte măsuri destinate controlului răspândirii algei intră în contradicţie cu cererea industriei de turism.

O metodă recomandată de oamenii de ştiinţă este interzicerea ancorării vaselor în zonele unde se găseşte Caulerpa sau unde se găsesc colonii de Posidonia, pentru că ele pot fi distruse. „Un pachebot de croazieră cu o ancoră ce cântăreşte câteva tone poate smulge alga Caulerpa din rădăcină şi s-o împrăştie pe tot fundul mării,” spune Onofri.

El spune că interzicerea ancorării este cu siguranţă necesară în zona Dubrovnik unde vin în fiecare zi vase mari. Dar oamenii din turism spun că acest lucru este puţin probabil să se producă. „Dacă interzicem ancorarea, acest lucru va avea un impact economic distrugător,” recunoaşte Onofri.

Totuşi, în ceea ce-i priveşte pe rezidenţi, nu ar fi o pierdere prea mare interzicerea ancorării. „Turiştii care vin cu vasele lor nu cheltuie niciun ban în cafenelele sau restaurantele noastre. Ei au de toate pe oraşul lor plutitor”, spune Ljuba, proprietara unei cafenele. „Ei doar ne poluează marea şi aerul, aduc anumite plante ciudate pe ancorele lor şi apoi pleacă. Este mai bine să nu mai vină deloc aici”, adaugă femeia.

Osvin Pečar este de acord că trebuie făcut ceva, dar ştie că va fi greu. „O interzicere a ancorării se opune direct nevoilor turismului maritim,” spune el. „Aproximativ 25% dintre turiştii maritimi ce vin în Croaţia vin aici doar pentru că ancorarea este permisă oriunde.”

Pečar şi Onofri speră într-o soluţie de compromis sub forma amplasării unor balize uriaşe pe care vasele să poată să ancoreze fără să intre în contact direct cu fundul mării. Oamenii de ştiinţă, ONG-urile şi guvernele îi sfătuiesc pe cei care fac scufundări, ancorează sau pescuiesc să nu arunce alga Caulerpa înapoi în mare dacă se întâmplă s-o agaţe. Dacă oamenii nu pot să împiedice răspândirea ei, atunci cel puţin să nu ajute la proliferarea ei, este sfatul general.

Între timp, Onofri avertizează că răspândirea necontrolată a algei Caulerpa va avea în viitorul apropiat consecinţe economice serioase pentru toate statele adriatice. „În câţiva ani, marea va fi albastră la suprafaţă, dar verde în adâncime,” spune el, arătând spre insuliţa Lokrum din apropierea Dubrovnik-ului, în prezent un paradis „ocupat” de algă.

„Caulerpa ‘purifică etnic’ marea,” spune Onofri.