În Kosovo, tinerii îşi pierd speranţa într-un viitor decent

„Nu mai pot să suport! Am încetat pur şi simplu să mă gândesc la ce se întâmplă în jurul meu,” spune Eremire Krasniqi, o studentă la sociologie din Priştina. Luând încă un rând de rakia, un coniac făcut în casă, Eremire - 22 de ani - se alătură într-un bar mai multor tineri tovarăşi de băutură.

Atitudinea ei este tipică pentru toţi tinerii de azi din Kosovo, puţini dintre ei considerând acasă locul în care să-şi poată urma visele. Cu nicio perspectivă în a-şi găsi un loc de muncă şi cu nicio soluţie în disputa privind statutul provinciei, care pare să împiedice progresul în toate aspectele vieţii de zi cu zi, aceşti tineri se dau pur şi simplu bătuţi.

Kosovo are cea mai tânără populaţie din Europa. Deşi rata natalităţii a scăzut în ultimii ani, jumătate din populaţia sa de aproximativ două milioane de locuitori are sub 25 de ani, după cum arată un recent raport al Programului Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare, UNDP, în timp ce aproape 65% dintre locuitori au sub 30 de ani, conform datelor statistice ale guvernului. În Europa Occidentală, doar Irlanda, unde 40% din populaţie avea sub 25 de ani în 1996, se apropie de acest profil demografic.

Dar rata şomajului, conform cifrelor furnizate de Programului Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare în 2005, rămâne în jurul valorii de 40%, iar tinerii reprezintă 29% din această cifră. Statisticile arată că aproximativ 530 de şomeri concurează pentru un loc de muncă disponibil.

Şi este greu să atingi un nivel competitiv, de vreme ce oportunităţile de a-ţi construi o carieră sunt foarte puţine. Majoritatea albaneză din regiune are doar o singură instituţie publică de studii superioare, Universitatea din Priştina, a cărei reputaţie nu este prea bună. Cât priveşte minoritatea sârbă, deja închisă în enclave disparate sau în nordul provinciei, aceasta este nevoită să urmeze Universitatea din oraşul Mitrovica, a cărei reputaţie este şi mai proastă.

Majoritatea tinerilor şi-a pierdut orice nădejde în privinţa viitorului ţării lor. Conform raportului din 2007 al Programului Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare, aproximativ 50% din persoanele cu vârste cuprinse între 15 şi 24 de ani ar emigra dacă ar putea s-o facă. „Trebuie neapărat să plec de aici vreo cinci ani,” adaugă Krasniqi.

În Europa, ei văd o şansă de a învăţa şi a munci, dar nu este deloc uşor să ajungă acolo. Programele educaţionale sunt limitate şi puţini pot reuşi să muncească legal în Uniunea Europeană.

Pentru a înrăutăţi şi mai mult situaţia, cei care reuşesc să plece rareori se mai întorc acasă, neavând nicio şansă să-şi folosească cunoştinţele profesionale în „deşertul” economic care îi aşteaptă aici. Cei care nu reuşesc nu au prea multe opţiuni: ori să nu facă nimic – ori, şi mai rău, să consume droguri; să comită tot felul de infracţuni sau să-şi găsească alinarea în religie.

„Să ai o populaţie tânără numeroasă nu e de niciun ajutor atâta timp cât nu există activitate economică,” spune Rainer Munz, un demograf de la Viena. Dacă cei mai inteligenţi şi mai buni tineri din Kosovo vor fi ţinuţi în felul ăsta, atunci viitorul lor pare sumbru.

Oare toţi vor o diplomă?

După cum spune Munz, Kosovo îşi risipeşte cea mai preţioasă avere – pe tinerii săi educaţi. Dar problema începe cu educaţia însăşi, pentru că sistemul face prea puţin pentru a-i ajuta pe cei care vor să meargă înainte pe o astfel de piaţă nedezvoltată a muncii.

Florie Xhemajli, studentă la sociologie, este profund dezamagită de calitatea învăţământului. „M-am săturat atât de mult să mai fiu studentă încât nici nu mă mai gândesc că sunt,” spune ea. „Am pierdut contactul cu universitatea care mi-a distrus ambiţiile şi mi-a ucis şi bunele obiceiuri de a studia pe care le aveam în liceu.”

Fisnik Osmani, un alt student, îi împărtăşeşte nemulţumirea. Singurul motiv pentru care se mai duce la cursuri este acela de a obţine o diplomă – „diploma aia nenorocită,” cum o numeşte el.

Sudenţii nemulţumiţi şi-au exprimat frustrările în demonstraţii pitoreşti. În 2004, un grup de studenţi, din Iniţiativa pentru o Altfel de Universitate, a umplut cu gunoi principalele birouri ale universităţii. Gezim Krasniqi, unul dintre cei implicaţi în această demonstraţie, a declarat la vremea respectivă că „singura soluţie pentru universitate este să-şi închidă porţile” de vreme ce pregăteşte „proşti cu diplomă”.

Autoritatea şi Competenţa în Învăţământul Superior, un raport publicat în martie 2007 de un grup local de experţi, din cadrul Institutului pentru Studierea Politicilor şi Dezvoltare din Kosovo, KIPRED, a criticat calitatea universităţii. Descriind-o ca ineficientă şi condusă de corupţi, acesta a menţionat unele dintre „tendinţele supărătoare din sistemul educaţional superior din Kosovo”. „Examenele pot fi trecute de multe ori după ce dai şpagă, redenumirea cursurilor este numită „reformă”, iar studenţii sunt nevoiţi să tolereze aroganţa profesorilor – dacă nu, riscă să nu mai treacă examenele necesare pentru a absolvi.”

În acelaşi raport se mai spune că: „Gândirea analitică este şi ea lăsată la o parte, de vreme ce nu prea există teme de dezbatere, cursuri interdisciplinare, ateliere de lucru sau probleme contextuale de rezolvat.”

Unii studenţi recunosc deschis – deşi doar între patru ochi – că au luat bani pentru a obţine rezultate bune la examene, în contul altor colegi. „Am dat peste 30 de examene pentru diferiţi studenţi şi de obicei iau între 50 şi 100 de euro în funcţie de dificultatea examenului şi de riscul de a fi prins,” mărturiseşte un student.

Lindita Tahiri, membru al corpului didactic al universităţii, spune că, în primul rând, calitatea precară a dezbaterilor din sălile de curs nu este doar vina profesorilor. „Copiii noştri vin de la gimnaziu şi din liceu fără o gândire analitică formată,” afirmă ea. „Când vin la universitate sunt obişnuiţi să înveţe materia pe de rost şi s-o reproducă la nesfârşit. Nu gândesc deloc.”

Concurenţa în domeniu a apărut odată cu universităţile particulare, dar acest lucru nu a dus la o creştere notabilă a standardelor. Mulţi au avut probleme chiar în a obţine o diplomă de la Ministerul Educaţiei de vreme ce, după cum afirmă specialiştii, cele 29 de universităţi au făcut prea puţin pentru a ridica calitatea educaţiei. „Este ridicol să credem că există o calitate mai mare a educaţiei în universităţile particulare decât în cea de stat,” spune Milazim Krasniqi, analist şi profesor de jurnalistică în Priştina. „Aceeaşi profesori predau şi la Universitatea din Priştina şi la universităţile particulare!”

Studiile în străinătate nu mai sunt o opţiune

Dacă tinerii din Kosovo au puţine oportunităţi pentru a se perfecţiona în mica lor provincie, ei se confruntă cu mari dificultăţi şi dacă vor să încerce să se studieze în altă parte.

Restricţiile privind acordarea vizelor, aplicate mai ales în cazul Balcanilor de Vest de după destrămarea fostei Iugoslavii la începutul anilor ’90, sunt şi mai severe pentru Kosovo. În plus, disputa fără sfârşit cu Serbia privind statutul final al provinciei o izolează şi mai mult decât pe vecinii săi. Astfel, provincia a fost exclusă de la un acord încheiat în luna septembrie a acestui an pentru uşurarea regimului impus de Uniunea Europeană privind acordarea vizelor pentru studenţii şi specialiştii din Albania, Macedonia, Bosnia-Herţegovina, Serbia şi Muntenegru.

Din 1999, un număr limitat de oportunităţi educaţionale a fost pus la dispoziţia studenţilor din Kosovo. Dar, după cum spune Dukagjin Pupovci, directorul Centrului de Educaţie din Kosovo, „numărul celor care beneficiază de programele de burse de studii este aproape nesemnificativ”.

Programul de Mobilitate Trans-European pentru Studii Universitare al Comisiei Europene, TEMPUS, este unul dintre programele destinate tinerilor din Kosovo, încă din 2004. Dar Lindita Tahiri, coordonatorul programului din Kosovo, recunoaşte şi că impactul a fost neglijabil. „Au fost implementate mai multe proiecte cu ajutorul fondurilor TEMPUS, dar programul nu a cuprins foarte mulţi candidaţi şi nu a fost suficient folosit,” spune ea.

Problema este lipsa banilor. Între 2004 şi 2005, au fost alocate 5 milioane de euro pentru proiectele din Kosovo, după cum afirmă oficialii de la Bruxelles. Problema este că puţini tineri din Kosovo au pregătirea necesară pentru a fi cooptaţi în aceste proiecte. Ca urmare, programele disponibile s-au pierdut. „Anul trecut, o sumă considerabilă nu a fost cheltuită datorită calităţii slabe a proiectelor,” spune Jean-Marie Castelain, managerul de la Bruxelles al Programului TEMPUS pentru Kosovo.

Erasmus Mundus este un alt program oferit tinerilor din Kosovo. Promovând mobilitatea, acesta le permite tinerilor absolvenţi de facultăţi să urmeze un master în statele Uniunii Europene. „Este destinat tinerilor din întreaga lume”, spune Despina Christadoni de la agenţia Comisiei Europene de supraveghere a implementării acestui program.

Dar Christadoni recunoaşte că puţini kosovari au participat la acest program: „Au fost trei sau patru candidaţi anul trecut, şi la fel anul acesta,” spune ea. Din nou standardul scăzut al educaţiei din Kosovo joacă un rol important, împiedicându-i pe tineri să beneficieze de numărul, deşi limitat, de burse de studii în străinătate care, teoretic cel puţin, le sunt destinate. „Principalul scop este să avem cursuri de master de înaltă calitate, diplome oferite de şi studenţi înscrişi la aceste cursuri de foarte bună calitate, pentru că un student din Kosovo concurează cu studenţi din întreaga lume,” explică Christadoni.

Luan Shllaku, directorul Fundaţiei pentru o Societate Deschisă din Kosovo, spune că studenţii au mare nevoie de oportunităţi de a călători căci dacă nu pot să călătorească legal, vor recurge la alte mijloace. „Cineva ar trebui să aibă curajul să încheie un acord cu Europa pentru a acorda mai multă libertate de mişcare tinerilor,” spune el, „altfel, realitatea va deveni atât de greu de suportat aici încât tinerii vor trece munţii în căutarea unui viitor mai prosper”.

E greu de rupt cercul vicios

În vreme ce atracţia oportunităţilor din Occident este puternică, mulţi tineri kosovari sunt pregătiţi şi dornici totuşi să-şi folosească acasă abilităţile căpătate afară. Dar nu este deloc uşor.

Arber Domi tocmai s-a întors de la Londra unde a absolvit un master în economie la London School of Economics din Londra. Înainte de asta, a obţinut o diplomă de licenţă la LSE ca student străin, dându-şi examenele la sediul British Council din Priştina timp de trei ani la rând. „Acum m-am întors, vreau să mă folosesc de educaţia de calitate pe care am primit-o şi care lipseşte în Kosovo,” spune el.

Dar s-ar putea să fie dezamăgit dacă în privinţa „exodului creierelor” din Kosovo nu se va face nimic. Anul trecut, de la o tribună publică, mai mulţi studenţi care, ca şi Domi, s-au întors cu diplome din străinătate, s-au plâns de lipsa de oportunităţi. Au cerut guvernului să creeze cel puţin o bază de date în care să fie trecuţi tinerii cu diplome din străinătate astfel încât potenţialii angajatori să ştie cine – şi unde – sunt.

Kujtim Dobruna şi Edmond Shabani au încercat să acopere acest deficit generalizat. După ce şi-au terminat studiile la universităţi din Austria, au înfiinţat în 2002 Iniţiativa Economică pentru Kosovo, ECIKS. Cu sediul la Viena, aceasta funcţionează ca o companie de consultanţă, oferindu-le potenţialilor investitori, vorbitori de limbă germană, informaţii despre oportunităţiile din Kosovo.

„Multe companii din regiunile cu vorbitori de limbă germană dornice să investescă în Kosovo bat prima data la uşa noastră pentru a se informa, de la situţia generală şi până la contactele şi posibilităţile concrete de investiţie”, spune Dobruna.

În timp ce astfel de iniţiative pot ajuta concret, Mimoza Kusari-Lila, directorul Camerei de Comerţ a Statelor Unite pentru Kosovo, dar şi alţi licenţiaţi reîntorşi în provincie, cred că nu se va îmbunătăţi mare lucru în Kosovo din punct de vedere economic până ce sistemul educaţional nu va fi curăţat din interior.

Kusari-Lila, care a studiat la Priştina şi în Statele Unite înainte de a se reîntoarce în Kosovo, are o viziune sumbră în privinţa educaţiei oferite în provincie. „Calitatea universităţilor de aici este în general discutabilă,” pretinde ea. „La fel şi calitatea abilităţilor studenţilor, care nu este tocmai bună”.

Este diferit pentru sârbi, dar nu mai uşor

Tinerii sârbi din Kosovo se confruntă cu probleme asemănătoare, dar puţin diferite de cele ale majorităţii albaneze. Singura instituţie de învăţământ superior pentru ei este Universitatea din partea de nord a oraşului Mitrovica, înfiinţată după exodul din 1999 al sârbilor din Priştina, care a funcţionat de atunci sub tutela Belgradului. Deşi nu există statistici exacte, se crede că mai mult de 6.000 de studenţi au studiat aici.

Ana Pešikan, ministrul sârb al Cercetării şi Ştiinţei, spune că Belgradul sprijină în totalitate universitatea „şi îi acordăm aceeaşi atenţie ca şi celorlalte instituţii educaţionale din Serbia”.

Dar mulţi studenţi nu sunt de acord cu acest punct de vedere. Miodrag Pantović spune că este bine că poate să studieze în Kosovo în limba sa maternă fără să fie nevoit să meargă în Serbia. „Dar calitatea educaţiei primite la Universitatea din Mitrovica este mai scăzută,” se plânge el. Pantović pretinde că există „o lipsă de supraveghere din partea guvernului din Serbia.”

Jelena Kleut, de la Universitatea din Novi Sad, care predă la universitatea din Mitrovica, spune că studenţii, în cea mai mare parte, „sunt foarte, foarte critici în privinţa educaţiei pe care o primesc,” adăugând: „Majoritatea tinerilor nu are încredere în guvernul sârb. Studenţii cu care am vorbit spun că tot ce primesc din partea oficialităţilor sârbe sunt doar vorbe, oficialităţi care mai apoi îi lasă baltă”.

Între timp, eforturile organizaţiilor internaţionale de a reduce prăpastia dintre studenţii albanezi şi cei sârbi din Kosovo nu au dus la niciun rezultat.

De exemplu, imediat după conflictul din 1999 din Kosovo, Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa, OSCE, s-a implicat în a le oferi şansa tinerilor din diferite comunităţi etnice din campusurile universitare să se cunoască mai bine între ei. Dar Christopher Pardier, directorul Departamentului pentru învăţământ superior din cadrul Misiunii OSCE în Kosovo, recunoaşte că au avut rezultate slabe. Pentru el, dovada eşecului a reprezentat-o participarea mare a tinerilor la conflictul interetnic care a lovit Kosovo în martie 2004. „Atunci a fost un semnal de alarmă pentru Misiunea de Pace [din Kosovo],” îşi aminteşte Pardier.

Dacă astfel de conflicte nu s-au mai repetat, un studiu recent al Programului Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare, realizat printre tinerii kosovari pe tema reconcilierii etnice a furnizat însă nişte rezultate descurajante. Acesta arată că cel puţin 65% dintre tinerii albanezi din Kosovo resping chiar şi posibilitatea de a fi prieteni cu tinerii sârbi, în timp ce mai mult de jumătate dintre ei nu-şi doresc vecini sârbi.

Izolarea sârbilor din Kosovo se manifestă la diferite nivele. Nu numai că împărtăşesc aceeaşi izolare generală de Uniunea Europeană, din cauza regimului strict de acordare a vizelor, dar sunt supuşi continuu şi ostilităţilor etnice. Şi nu numai că au nevoie adesea de escorta poliţiei pentru a se deplasa dintr-o enclavă într-alta în interiorul provinciei, dar mai există şi un anumit grad de stigmatizare a sârbilor din Kosovo din partea Serbiei înseşi.

„Dacă eşti sârb venit din Kosovo, iar oamenii observă că vorbeşti cu un anumit accent, te numesc „Shiptar” [un termen sârb ofensator la adresa albanezilor] şi nu te vor trata ca pe egalul lor,” observă Pantović.

Monica Jakobsen, de la Universitatea George Mason din Washington, care a predat la Mitrovica, spune că tinerii sârbi din Kosovo sunt prinşi ca într-o capcană: „Tinerii îşi doresc cu adevărat o schimbare, este în inima lor şi o puteţi simţi. Dar controlul social este foarte strict, există un sentiment puternic de teamă”.

Ca şi tinerii albanezi, mulţi vor pleca imediat ce îşi vor termina studiile. „Pentru moment, mă gândesc să rămân aici şi să-mi construiesc o carieră în Kosovo”, spune Pantović, „dar de fapt mă simt cu adevărat izolat”.

„Este încă şi mai rău pentru prietenii din enclavele din partea de sud a provinciei,” adaugă el. „Ei au adevărate probleme legate de libertatea de mişcare şi încă mai trebuie să fie transportaţi până în partea de nord [a provinciei Kosovo] cu autobuzele Naţiunilor Unite de două sau trei ori pe săptămână, sub escortă armată.”

Unde s-a dus toată furia?

În ciuda evidentei frustrări exprimate de tinerii din diferite grupuri etnice din Kosovo, ceea ce predomină este mai degrabă apatia decât furia. Concluziile raportului din 2007 al Programului Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare demonstrează această stare de fapt: peste 60% dintre tineri cred că nu pot aduce schimbări în comunităţile lor.

Unii analişti leagă această pasivitate de evenimentele tragice cu care s-a încheiat o serie de proteste ale mişcării politice albaneze Vetevendosje, care se opune hotărât procesului în desfăşurare de stabilire a statutului final al provinciei Kosovo. Liderul mişcării, Albin Kurti, a fost arestat la domiciliu încă de pe 2 februarie, când a fost închis după ce un protest organizat la Priştina a scăpat de sub control şi doi demonstranţi au fost împuşcaţi cu gloanţe de cauciuc de către o unitate românească din cadrul forţelor de poliţie ale Naţiunilor Unite.

Incidentul i-a lăsat pe oameni confuzi, speriaţi şi reticenţi în a mai ieşi pe străzi. „Problemele acestei societăţi sunt mult mai complicate decât îşi pot imagina oamenii obişnuiţi”, spune Dukagjin Gorani, sociolog.

Augustin Palokaj, analist politic din Bruxelles pentru cel mai important cotidian din Kosovo, Koha Ditore, remarcă şi el schimbarea. „A fost un moment la sfârşitul acestei primăveri când toată lumea de aici [din Bruxelles] se aştepta la şi mai multe proteste, dar acest lucru nu s-a întâmplat,” spune el.

Totuşi îi consideră pe kosovari reticenţi în a face valuri. „Când m-am întors ultima oară în Kosovo în vara asta, mi-am întrebat prietenii, rudele şi cunoştinţele dacă simt nevoia să protesteze şi toţi mi-au spus „Da, dar nimeni nu vrea cu adevărat să facă primul pas,” adaugă Palokaj.

Salih Morina, directorul Departamentului pentru tineri din guvern, recunoaşte că există un climat îngrijorător de pasivitate în rândul tinerilor, pe care-l leagă de procesul de stabilire a statutului provinciei. „Cred că totul are legătură cu acest lucru,” spune el, şi „după stabilirea statutului provinciei, mă aştept la investiţii în Kosovo şi ca diferite organisme din Europa, din lume şi din Statele Unite să creeze mai multe oportunităţi pentru tineri.”

Arnoud Appriou, membru al Biroului pentru democratizare şi societate civilă din cadrul Comisiei Europene, vorbeşte şi de un răspândit simţământ de neputinţă politică. „Existenţa provinciei Kosovo în cadrul Iugoslaviei a făcut populaţia apatică,” spune el. Oamenii gândesc astfel: „Ei bine, noi trăim aici în Kosovo dar soarta ne e decisă în altă parte”.

Genoveva Ruiz Calavera, directorul Departamentului pe probleme privind Kosovo al Comisiei Europene din Bruxelles, spune că este dificil pentru tineri să vadă dincolo de problema statutului final al provinciei, dar mesajul său către ei este clar: nimeni nu o să lupte în locul vostru. „Dacă vom continua să mergem în Kosovo cu formule pregătite dinainte, nu vom face decât să perpetuăm această apatie,” explică Ruiz Calavera, adăugând că: „Oamenii din Kosovo ar trebui să înceapă să înveţe că e nevoie să crească presiunea asupra instituţiei Parlamentului.”

Sfatul său este să „faceţi presiuni asupra politicienilor, să mergeţi la şcoală şi să creaţi în şcoli comitete de părinţi care să-i întrebe pe directori despre calitatea educaţiei pe care o primesc copiii lor.”

Aceste tipuri de „activităţi ale societăţii civile trebuie să înceapă acum,” spune ea, adăugând că „tinerii au un rol foarte important” în această privinţă.

„Opusul apatiei nu înseamnă demonstraţii pe străzi – înseamnă o societate civilă puternică, care să lupte pentru anumite idei şi proiecte,” spune Appriou.

Dar nu există semne că ar apărea în prezent în Kosovo o astfel de „societate civilă” puternică şi articulată. „Suntem cu zece ani în urmă faţă de restul regiunii în privinţa activismului civic,” spune Luan Shllaku. „Avem nevoie de grupuri de analiză care să ajungă la politicieni şi la grupurile mai puternice care pot pleda pentru nevoile unei societăţi articulate,” spune el.

Renunţaţi sau cereţi ajutorul lui Dumnezeu

Mare parte a energiei tinerilor frustraţi din Kosovo pare să-şi fi găsit o supapă în infracţiuni sau consumul de droguri. „Vârsta medie a celor care sunt implicaţi în infracţiuni de tot felul, de la cele mai mici la cele mai grave, precum şi a celor care consumă droguri este cuprinsă între 18 şi 24 de ani,” spune Veton Elshani, purtătorul de cuvânt al Biroului de Poliţie din Kosovo, KPS. „Chiar şi copii mai mici de 18 ani sunt implicaţi destul de serios în infracţiuni, de la furturi la crime”, adaugă el.

Consumul de marijuana, spune Elshani, a crescut mult în ultimii ani. „Ne confruntăm cu creşterea înfiorătoare a consumului acestui drog. Este foarte răspândit”, spune el.

Statisticile furnizate de Organizaţia Mondială a Sănătăţii din 2001 dovedesc această stare de fapt, indicând rata mai ridicată a abuzului de droguri printre tinerii din Kosovo faţă de cei din Europa Occidentală, în timp ce lucrătorii locali din domeniul sănătăţii confirmă şi ei această situaţie.

Alţi tineri kosovari găsesc o soluţie la frustrările lor în fundamentalismul religios. „Dacă n-ar fi existat Islamul, aş fi plecat din Kosovo imediat,” spune Armend, în timp ce se întoarce de la rugăciunea de vineri de la o moschee locală. Fotograf amator, el spune că „viaţa a devenit insuportabilă” în Priştina, unde pentru majoritate este inacceptabil să nu te „distrezi”. „Nu bei?” întreabă el retoric, imitându-i pe cei pe care îi consideră ca parte a societăţii decadente. „Această societate decade evident. Pare că toţi o fac deliberat”.

Odată cu războiul din 1999, importanţa Islamului a crescut în Kosovo, mai ales printre tineri. O revenire a acestei religii a început acum câţiva ani, când organizaţii arabe au adus hrană şi haine la începutul conflictului şi au acordat burse de studii în statele din Orientul Îndepărtat şi din Orientul Mijlociu, precum Arabia Saudită şi Malaiezia. Dacă mulţi tineri încă duc o viaţă laică, s-a putut constata o creştere a numărului de musulmani practicanţi. Tot mai multe fete poartă hijabul (vălul islamic), iar bărbaţii pot fi văzuţi în şalvari şi cu bărbi lungi.

Islamul Politic printre Albanezi, un studiu din 2005 al Institutului pentru Studierea Politicilor de Dezvoltare din Kosovo, a avertizat asupra pericolului radicalismului religios în Kosovo. „Tot mai mulţi tineri, bărbaţi şi femei, transformă religia într-o pasiune,” spune raportul, „iar ei au ambiţia de a scoate doctrina credinţei lor din spaţiul spiritual şi s-o introducă în cel politic”.

Ferid Agani, psiholog şi membru în parlament, reprezentând Partidul Dreptăţii, de orientare islamică, este mai puţin alarmat: „Faptul că tot mai mulţi tineri au devenit mai religioşi după război vorbeşte de nevoia de stabilitate psihologică.”

„Manifestarea radicalismului religios este la fel de posibilă ca manifestarea radicalismului din motive politice sau din alte motive sociale,” spune el.

Lăsaţi-ne să plecăm de aici

Pentru marea majoritate a tinerilor soluţia nu e reprezentată nici de infracţiuni, nici de consumul de droguri, nici de religie, ci de emigrare. „Am reuşit în cele din urmă – ziua mea a venit. O să fiu departe de această mizerie,” mormăie Jeton, un tânăr de 24 de ani din Priştina care a reuşit în cele din urmă să plece în Canada, după ce a aranjat o căsătorie cu o fată cu care nu avea nicio intenţie serioasă de a rămâne.

Poveşti, planuri şi strategii despre plecarea în străinătate abundă în cafenelele din Kosovo: Alban, de 26 de ani, din Prizren, plănuieşte să i se alăture prietenei sale din Germania. Actele sunt gata şi este întrutotul pregătit să înceapă o „viaţă nouă”, spune el.

Yll, de 23 de ani, din Priştina, a încercat timp de patru ani să „dispară” , spune el. Opţiunile sale erau fie Franţa, care, pretinde el, „acceptă imigranţi albi mai mult decât oricând”, fie Belgia, Elveţia, unde îl aşteaptă „o poveste de dragoste” aranjată sau Statele Unite. Recent, a început să vorbească de o plecare chiar şi în Irak.

„Este vorba de mulţi bani în schimbul coşmarurilor de aici,” pretinde el. „Dacă poţi să câştigi mai mult de 40.000 de dolari într-un an, merită să-ţi rişti viaţa. După asta aş putea să dispar cum se cuvine”.

Psihologul Aliriza Arenliu spune că oamenii din Kosovo sunt foarte legaţi de pământul lor natal. Dar „dincolo de acest sentiment, există o mare frustrare şi deznădejde în privinţa standardelor de viaţă şi a lipsei oportunităţilor”. Arenliu adaugă: „Faptul că o jumătate din populaţia tânără îşi doreşte să emigreze spune foarte mult despre şansele care le-au mai rămas tinerilor.”

Sociologul Shemsi Krasniqi spune că stabilirea statutului final al provincei este sursa acestei adevărate maladii. „Cetăţeanului kosovar obişnuit îi vine greu să se gândească la prezent”, susţine el. „Trecutul este o amintire dureroasă, prezentul nu există, în timp ce viitorul este confuz şi doar o speranţă,” spune Krasniqi.

Dacă ceva poate să oprească plecarea tinerilor şi tocmai a celor mai talentaţi din Kosovo rămâne încă neclar. Rainer Munz din Viena are două scenarii în minte când vine vorba de Kosovo. Dar nu vrea să parieze pe vreunul dintre ele.

„Scenariul pozitiv este că provincia Kosovo va deveni mai devreme sau mai târziu independentă, este recunoscută de unele state europene şi de Statele Unite, climatul pentru investiţii se va schimba şi va exista o relansare a economiei.”

El adaugă: „Sprijinul suplimentar ar veni atunci din fonduri care nu vor fi cheltuite, ci investite. Exemple: lucrezi pentru o companie de curăţenie din Germania, poţi deveni directorul companiei de salubritate din Priştina. Eşti contabil într-o bancă din Elveţia, devii directorul unei firme de contabilitate din Priştina.”

În acelaşi timp, după cum spune Munz, „economia poate să nu se relanseze, Kosovo să devină dependentă permanent de ajutorul străin, iar fondurile alocate şi toate resursele vor fi cheltuite şi nu investite.”

„Dacă ultimul scenariu se adevereşte, veţi vedea tot mai mulţi oameni emigrând,” concluzionează el.