Mai este Occidentul paradisul afacerilor europene?

Azambuja, un orăşel cu 7,000 de locuitori, aflat la 35 km de partea de nord a Lisabonei, pare a fi locul ideal pentru un turist în căutarea unei vacanţe binemeritate. Străzile şi casele mici sunt îngrijite şi curate iar pretutindeni domneşte liniştea. Însă nu toată lumea gustă această linişte. Într-o casă din centrul oraşului, un steag mare şi roşu, cu secera şi ciocanul, indică faptul că acolo se găseşte un club al muncitorilor comunişti.

Dar, aşa cum observă şi un bătrân care stă în faţa clădirii, numele său este impropriu. „Aici este un club pentru muncitori, dar nu există locuri de muncă în Azambuja,“ spune el cu tristeţe. „Oraşul s-a prăbuşit după plecarea celor de la Opel. Oraşul nostru este precum acel turn, care se duce puţin câte puţin,“ adaugă bătrânul, arătând spre un turn înclinat care seamănă cu celebrul Turn din Pisa.

Doar cu câteva luni în urmă, Azambuja era centrul de operaţiuni pentru una dintre cele mai importante fabrici Opel din Europa de Vest, unde lucrau mai mult de o mie de muncitori. Însă în decembrie uzina de automobile s-a închis, muncitorii au fost concediaţi, iar liniştea a pus stăpânire pe străzi. Compania, parte a General Motors, şi-a mutat producţia spre alte locaţii, în Gliwice, în Polonia, St. Petersburg în Rusia şi Zaragoza în Spania. A fost o lovitură dură dată economiei din Portugalia, unde rata şomajului a fost de 7,7% anul trecut şi de 8,4% anul acesta, cea mai mare rată a şomajului din 1987 şi până astăzi.

O situaţie critică precum cea din Azambuja se întâlneşte în multe oraşe din alte ţări vest-europene de unde companiile, în plin proces de globalizare, şi-au mutat activitatea în vechiul bloc est-european, atrase de perspectiva unei forţe de muncă mai ieftine şi a unor costuri de producţie reduse.

Peugeot Citroen, spre exemplu, şi-a mutat majoritatea activităţilor din Marea Britanie în Slovacia. Producătorul din domeniul computerelor HP s-a mutat din Franţa în Bulgaria, în timp ce gigantul de aparate electrocasnice Electrolux s-a mutat din Germania în Polonia. Acestea sunt doar câteva din cele mai mari corporaţii care şi-au mutat activitatea în ţări din Europa de Est sau care intenţionează să facă acest lucru cât mai curând. Alte companii de acest fel sunt Dell, British American Tobacco, Volkswagen şi IBM.

De la „gaura neagră la goana după aur“

Acum câţiva ani, Europa de Est era departe de a fi „El Dorado“-ul ce pare să fi devenit acum pentru investitori. La începutul anilor ‘90, puţine companii din Occident erau interesate să-şi extindă activitatea în această parte a Europei. Noile guverne non-comuniste din regiune erau preocupate mai mult să vândă fabricile din ţările lor, majoritatea dintre acestea fiind necompetitive şi ruinate, înglodate în datorii şi cu o forţă de muncă excedentară.

Fără vreo perspectivă clară în ţara lor natală, muncitorii au plecat în căutarea unor locuri de muncă în Europa Occidentală dând naştere astfel unui fenomen nou, şi anume cel al „instalatorului polonez“, al „căpşunarului român“ sau al „muncitorului bulgar din construcţii“. Acest lucru a ajutat ţările din Occident să-şi menţină competitivitatea economică dar, în acelaşi timp, a oferit şi un imbold economiilor din ţările pe care emigranţii le-au lăsat în urma lor.

Trimiterea acasă a câştigurilor celor ce lucrează în străinătate a devenit o sursă importantă de venit pentru statele de origine ale acestor muncitori. Spre exemplu, conform analizei Băncii Naţionale a României, BNR, între 1997 şi 2002, românii au trimis în ţară aproximativ 8 miliarde de euro din propriile economii. Această sumă a crescut de la an la an, reducând astfel deficitul contului curent al ţării cu 38% în 2005. Anul acesta, se estimează că sumele de bani provenite de la muncitorii din străinătate vor ajunge în total la mai mult de 5 miliarde de euro, adică mai mult de 4% din PIB.

Un studiu din 2004 al Băncii Mondiale privind sumele trimise în ţară de muncitorii din străinătate, care contribuie astfel la PIB-ul statelor din Europa de Est, arată că alte trei state beneficiază de creşteri asemănătoare. Banii trimişi acasă de emigranţii din Moldova, spre exemplu, au însumat aproape 503 milioane de euro, echivalând cu 27% din PIB-ul ţării. Emigranţii din Bosnia şi Herţegovina au trimis acasă 1,31 miliarde de euro, adică 21% din PIB, în timp ce albanezii au trimis acasă 830 milioane de euro, echivalând cu 16% din PIB-ul ţării lor.

În acelaşi timp, odată cu reformarea şi dezvoltarea economiilor din Europa de Est, companiile din Occident au devenit din ce în ce mai interesate de investiţii în regiune. Plecarea muncitorilor în străinătate a fost dublată astfel de un val în sens opus de investiţii, achiziţii, proiecte noi şi relocări.

Povestea a două oraşe

Relocarea implică mutarea parţială sau totală a activităţii companiilor dintr-o regiune într-alta şi – desigur – închiderea fabricilor şi uzinelor din oraşul şi ţara de origine. Nu este vorba doar de o simplă investiţie sau de o extindere a afacerilor într-o altă ţară. Este vorba de o mişcare dictată de argumente economice şi logistice. În acelaşi timp, acest lucru atrage şi un val proaspăt de investiţii în noua ţară, dezvoltare în privinţa producţiei şi atragerea de forţă de muncă, precum şi în ceea ce priveşte achiziţionarea unor noi sedii şi proprietăţi.

După cum s-a observat, cel mai răspândit şi clar stimulent pentru relocare este o forţă de muncă ieftină, dar în acelaşi timp bine pregătită, precum şi costuri de producţie reduse. Unele ţări oferă stimulente suplimentare noilor veniţi sub forma unor impozite mai mici pentru începerea unei afaceri. După cum arată un studiu din 2005 al consultanţilor în afaceri de la KPMG, realizat pe un număr de 172 de companii producătoare din ţări industriale din Europa de Vest şi prezentat de Economist Intelligence Unit, EIU, profilul îmbătrânit al forţei de muncă din Europa de Vest a încurajat acest trend, creând în Occident o criză a forţei de muncă tinere, educate şi bine pregătite.

Extinderea Uniunii Europene în Balcani oferă şi un alt stimulent în privinţa procesului de relocare, noii membri UE, România şi Bulgaria, devenind destinaţii căutate de companiile străine care vor să-şi mute activitatea, parţial sau total, din zona Europei de Vest.

Când o companie îşi mută activitatea în altă ţară, acest lucru are profunde implicaţii sociale pentru comunitate. Să luăm ca exemplu două oraşe, Azambuja din Portugalia şi Dej, un oraş cu aproximativ 40,000 de locuitori din central României.

Când Opel şi-a închis porţile în Azambuja în decembrie anul trecut şi şi-a mutat activitatea de producţie în Europa de Est şi Spania, relocarea a reprezentat o lovitură grea pentru Azambuja. „Oraşul nostru a depins în totalitate de uzina Opel, iar acum nu mai e nimic de făcut aici“, se plânge Carlos Almoster, care a lucrat în acea uzină mai mult de un sfert de secol.

„Toată viaţa mea mi-am petrecut-o în uzina Opel, începând de acum 25 de ani. Dar după ce uzina şi-a mutat activitatea, tot ce mi-a mai rămas este un ceas de aur,“ a adăugat el. „După atâţia ani mă simt inutil“, spune omul arătându-şi ceasul de aur.

În Dej, e o cu totul altă poveste. Oraşul se bucură de creştere economică odată cu venirea a tot mai multor companii, precum Opel care şi-a mutat aici o parte din activitate. În 2005, ACE Automotive Group, din Spania, care produce componente electrice pentru automobile, şi-a deschis prima uzină în România. De atunci a anunţat că o să-şi mute întreaga producţie din Barcelona şi Zaragoza în România până în anul 2011. Jumătate din cei 6,000 de angajaţi ai ACE sunt deja în România, iar compania intenţionează să angajeze alţi 1100 de oameni pentru noile fabrici din România.

În iunie anul trecut, Trelleborg din Suedia şi-a deschis de asemenea o fabrică în Dej, unde produce componente pentru Renault, Audi, Ford şi Peugeot. În acelaşi timp, suedezii şi-au oprit producţia din Marea Britanie şi din Mannheim (Germania), unde aproximativ 1000 de locuri de muncă au fost şterse din buget.

Problema Dejului este acum numărul insuficient de muncitori pentru posturile existente. „Ne confruntăm cu multe probleme datorate pieţii [reduse] a forţei de muncă, de aceea încercăm să introducem noi facilităţi de producţie în noi regiuni unde este mai uşor să găseşti muncitori,“ spune Tatiana Mursa, manager la departamentul de Relaţii cu Publicul din cadrul sucursalei ACE din România.

De vreme ce principala motivaţie a mutării activităţii în Europa Centrală şi de Est o reprezintă costurile reduse ale forţei de muncă, salariile pe care le oferă aceste companii muncitorilor români sunt inevitabil mai scăzute. Aşa cum arată Institutul Naţional de Statistică, în ciuda unei creşteri cu aproximativ 200% a salariului mediu în ultimii patru ani, analiştii estimează că vor mai trece ceva ani buni până când salariile medii din România, cu puţin peste 400 de euro pe lună la mijlocul anului 2007, le vor egala pe cele din Occident. „Salariul mediu din România va atinge 60% din salariul mediu din Occident, ceea ce reprezintă aşa-zisa convergenţă, în următorii cinci ani,“ crede Adriana Iftime, director general executiv la Patronatul Societăţilor de Construcţii din România.

Vrea cineva să se mute aici?

În timp ce Dejul reprezintă un exemplu pentru modul în care relocările pot transforma destinul unui oraş, nu toţi cei din Europa de Est sunt optimişti că pot să devină un magnet pentru companiile din Occident. În Botevgrad, un orăşel din vestul Bulgariei situat la proximativ 50 de km de capitala Sofia, localnicii se roagă ca o companie din Occident să se mute în oraşul lor, dar sunt totuşi departe de a fi optimişti.

Oraşul acesta mono-industrial a depins în totalitate de Plastchim, o fabrică locală de obiecte din mase plastice care s-a închis acum patru ani. Descurajarea, frustrarea şi pesimismul predomină acum în Botevgrad. Frustrarea este cu atât mai mare cu cât muncitorii disponibilizaţi nu-şi primiseră salariile de luni de zile. Au deschis un proces pentru a-şi recupera banii – pe care l-au câştigat – dar tot nu au primit niciun ban. „Judecătorul a spus că avem dreptul să ne primim banii, dar decizia judecătorească nu a fost aplicată pentru că fabrica a dat faliment,“ spune Ivan Nikov, un fost angajat al Plastchim.

Între timp, locuitorii oraşului trăiesc fără nicio speranţă într-un viitor mai bun. „Visam să-mi refac casa, dar după ce mi-am pierdut locul de muncă am renunţat la toate aceste planuri,“ se plânge Nikov. Un alt muncitor, grizonat şi cu o faţă supărată, descrie cum a fost nevoit să-şi lase deoparte planurile de viitor. „Soţia mea şi cu mine intenţionam să mai facem un copil, dar nu ne mai putem permite“, spune el.

În Botevgrad, pesimismul este şi mai mare decât în Azambuja, unde Opel şi-a închis porţile destul de recent şi unde muncitorii concediaţi au primit cel puţin salariile compensatorii. „Adevăratele probleme vor veni la anul când o să rămânem fără banii pe care i-am primit de la General Motors,“ spune Joao Soares, fost lucrător la Opel.

Jose Eduardo, un alt fost muncitor la aceeaşi companie, a fost mai norocos. „Mi-am găsit un alt loc de muncă la primărie,“ spune el. „Dar majoritatea acestor oameni nu va putea să-şi găsească un alt loc de muncă pentru că au 50 sau chiar peste 50 de ani.“ Viaţa din oraş deja se degradează vizibil. Multe locuinţe sunt scoase la vânzare sau sunt de închiriat, aşa cum ne arată numeroasele afişe cu Venda-se [de vânzare] sau Arenda-se [de închiriat].

De fapt nu totul se reduce la forţa de muncă ieftină

În timp ce locuitorii din Botevgrad se plâng de absenţa companiilor din Occident interesate să se mute în oraşul lor, analiştii observă că multe alte motivaţii, importante dar şi foarte subiective, sunt luate în calcul atunci când companiile se hotărăsc să-şi mute activitatea în estul continentului.

Principalele motive sunt costurile reduse şi pătrunderea pe noi pieţe, aşa cum demonstreză şi un studiu realizat în 2006 de o comisie de finanţe din Senatul Franţei. Acestea sunt urmate de probleme privind aproprierea de pieţele în plină dezvoltare, de diferenţele privind costurile forţei de muncă, de existenţa materiei prime, precum şi de prezenţa facilităţilor de producţie. Impozitele, taxele mici şi posibilitatea subvenţiilor sunt motivaţiile cel mai puţin semnificative pentru investitori.

Un element mult mai subiectiv îl constituie legăturile istorice. De exemplu, Austria care este cel mai important dintre noii investitori din Europa de Est: mulţi analişti financiari spun că companiile din Austria se grăbesc să investească în regiune pentru că au legături mai vechi cu această parte a Europei, de când ea făcea parte din Imperiul Habsburgic. Aşa cum observa economistul Eric Frey într-un articol publicat în aprilie anul trecut în Der Standard, „în acele locuri unde au domnit habsburgii, managerii austrieci se simt ca acasă“.

Trebuie luate în considerare şi alte motivaţii mult mai subiective şi greu de sesizat. Aşa cum observă Klara Floti, de la ARC Relocation din Ungaria, cu sediul la Budapesta: „Republica Cehă esta preferată pentru tradiţiile sale occidentale, iar Ungaria pentru poziţia ei central-europeană, cu o capitală frumoasă şi cu un număr mare de specialişti bine pregătiţi în domeniul IT. România urmează în acest top datorită forţei de muncă ieftine.“

Există de asemenea şi probleme pe care companiile sunt nevoite să le rezolve înainte de a-şi muta activitatea. Investitorii se confruntă încă cu obstacole serioase când se mută în Europa de Est, în ciuda îmbunătăţirilor din ultimii ani. Rapoartele recente ale Comisiei Europene continuă să pună accent pe nivelul ridicat al corupţiei, justiţia slabă sau legislaţia inadecvată şi în continuă schimbare, ca să nu mai vorbim de creşterea îngrijorătoare a birocraţiei. „Să nu uităm de infrastructura depăşită care împiedică competitivitatea conform cerinţelor din Occident,“ adaugă Katalin Varga, director la Settlers Kft, o altă companie cu sediul la Budapesta din domeniul industriei de relocare.

Isamar van Hilten, de la Pirgroup, unul dintre partenerii Grupului Relocation, observă şi alte aspecte negative pe care trebuie să le ia în calcul companiile occidentale. Multe dintre acestea au legătură cu mentalitatea forţei de muncă din ţările Europei de Est. „Mulţi oameni sunt caracterizaţi de o viziune învechită privind documentaţia de birou, au o teamă de schimbare şi o lipsă a dorinţei de a lucra în echipă,“ spune van Hilten. „Aceştia refuză pur şi simplu să devină responsabili.“

Unele ţări s-au transformat deja în centre ale anumitor domenii industriale care şi-au mutat activitatea din Europa de Vest. Krzysztof Piech, profesor la Facultatea de Economie din Varşovia, spune că infrastructura bună a Slovaciei a reuşit să atragă aici relocarea activităţii multor companii producătoare de automobile. „Slovacia s-a aflat într-o situaţie privilegiată datorită bunei sale infrastructuri care a influenţat în mod pozitiv circulaţia mărfurilor şi a persoanelor,“ susţine Piech. Slovacia produce acum peste 225,000 de autoturisme pe an, cu o posibilă creştere anuală a producţiei până la 850,000 de autoturisme până în 2010, după cum estimează STAT-USA, serviciul de statistică al Departamentului de Comerţ din Statele Unite.

Volkswagen este în prezent cel mai mare producător de autoturisme din Slovacia. Aşa cum s-a mai spus, marile investiţii au venit şi din partea companiei Peugeot Citroen, care şi-a închis uzinele din Marea Britanie şi şi-a mutat activitatea la Trnava, la 45 de kilometri nord-est de Bratislava, investind mai mult de 700 de milioane de euro în noua locaţie. Un al treilea producător de automobile din ţară este KIA Motors, afiliat producătorului de autoturisme Hyundai Motor Company, din Coreea de Sud şi care are o uzină în Zilina, în nordul Slovaciei.

Alte state din Europa de Est au devenit centre pentru alte domenii din industria relocalizată. După cum spune Isamar van Hilten, de la Pirgroup, Slovenia a devenit regiunea „sediilor“ companiilor farmaceutice, în timp ce Polonia atrage companii din alimentaţie şi agricultură. Slovenia este şi centrul administrativ pentru multe corporaţii multinaţionale. Belarus şi Ucraina au devenit atractive datorită forţei de muncă ieftine, dar bine pregătite din domeniul IT.

Care e următoarea destinaţie?

Relocarea se produce nu numai dinspre Europa de Vest către Europa de Est, dar şi în interiorul regiunii balcanice. Anumite state au devenit atractive mai ales datorită faptului că se situează în proximitatea – dar în afara – Uniunii Europene. „Când România a aderat la Uniunea Europeană, una dintre companiile româneşti a decis să-şi mute activitatea în Serbia,“ spune Patricia Gannon, de la Karanović & Nikolić, o firmă de avocatură din Belgrad ce lucrează în domeniul bancar, al privatizării şi al impozitelor.

„Pentru că România e nevoită acum să respecte legislaţia europeană, va deveni un stat în care legea va fi mai strictă,“ a adăugat ea. Firma românească şi-a mutat activitatea în Serbia nu doar datorită legislaţiei din afara graniţelor Uniunii Europene care este mai permisivă decât cea din Uniune, dar şi pentru că economia Serbiei s-a îmbunătăţit semnificativ.

„Economia ţării creşte, industria se dezvoltă, iar privatizările se accelerează,“ a adăugat Gannon. „Dar această ţară are încă un dezavantaj uriaş faţă de alte ţări din regiune: statele occidentale au de exemplu un regim al vizelor foarte strict în privinţa Serbiei, astfel încât sârbii nu pot să ajungă prea uşor în Occident.“

Unii economişti cred că explozia de investiţii şi relocări din Europa de Est şi-a depăşit apogeul, în timp ce alte părţi ale lumii, mai ieftine, pătrund acum pe piaţă. Potrivit Monitorului de Investiţii European al Ernst & Young, care studiază investiţiile interne şi externe în Europa, din 2006, Europa de Est nu s-a dovedit mai bună în privinţa investiţiilor faţă de economiile asiatice şi pierde rapid din investiţii în faţa unor astfel de state.

Rata investiţiilor externe în Polonia, Republica Cehă şi Ungaria a scăzut considerabil anul trecut, iar tendinţa a fost determinată de o „capacitate scăzută de a atrage investiţiile cu costurile reduse de producţie, iar investiţiile par să se îndrepte mai degrabă înspre Asia,“ se arată în raportul celor de la Ernst & Young.

Chiar dacă acest lucru este adevărat, investiţiile în regiune nu se vor întrerupe, iar pronosticurile privind ţara din estul Europei care va deveni în următorii ani cea mai atractivă pentru companiile străine relocalizate continuă. „Pariez pe Macedonia şi pe Polonia,“ spune Katalin Varga, de la Settlers Kft. „Macedonia, pentru că impozitele pentru societăţi sunt foarte mici, iar Polonia pentru că este o piaţă mare de desfacere.“