EnglishМакедонскиSrpskiDeutschБългарскиShqip

Energia nucleară: blestem sau oportunitate?

Magda Munteanu Cernavodă, Belene şi Olkiluoto

Ţările din Balcani pariază pe soluţia nucleară ca pe cea mai bună metodă de a-şi reduce deficitul de energie, dar rămâne de văzut care vor fi riscurile de plătit.

Cei trei gardieni stau la poartă pe o căldură de 40°C, fără să ia în seamă forfota din jur. Şiruri de sârmă ghimpată împrejmuiesc gardul înalt, menit parcă să oprească evadarea unor prizonieri.

De la distanţă, centrala nucleară de la Cernavodă, în estul României, pare cufundată în linişte. Cinci reactoare stau înşirate de-a lungul malului Dunării. Nimic nu indică faptul că gardul înalt separă cele două reactoare nucleare aflate în funcţiune, de un proiect de 4 miliarde de euro care este pe cale să demareze.ngul malului Dunării. Nimic nu indică faptul că gardul înalt separă cele două reactoare nucleare

Drumul către inima centralei trece prin câteva controale de siguranţă şi nişte coridoare lungi, unde e nevoie de o parolă de acces şi de verificări ale nivelului de radiaţii. Aici este camera de comandă. Doar doi oameni, operatorul şef şi şeful de tură, răspund de această încăpere fără ferestre, care adăposteşte zeci de echipamente de mărimea unor dulapuri. Fiecare dintre ele monitorizează diferite activităţi din interiorul centralei.
 
„Timp de opt ore nu ştim dacă afară plouă sau ninge”, spune Alexandru Ionescu, vorbind despre tura sa în camera de control. După patru ani de instruire, Ionescu este acum operator şef, dar va mai avea nevoie de alţi doi ani de training înainte de a deveni şef de tură şi „lider absolut” al centralei pe tura de noapte, atunci când conducerea centralei nu se află aici.
 
România a mizat mult pe centrala de la Cernavodă, care în prezent acoperă 18% din necesarul său de energie. Ţara şi-a dublat aproape producţia de energie nucleară anul trecut, când a pus în funcţiune cel de-al doilea reactor, cu o capacitate de 700 MW. Planurile sale sunt acum şi mai îndrăzneţe. Până în 2014, cel mai devreme, intentionează să finalizeze alte două reactoare, a căror contrucţie a început în timpul regimului comunist.
 
„Oamenii din Cernavodă abia aşteaptă să înceapă lucrările de construcţie. Pentru ei centrala este o sursă de bani”, spune Lucian Anghel, inspector-şef la Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă, situată în apropiere, în oraşul-port Constanţa. Când cel de-al doilea reactor a fost terminat anul trecut, spune el, mulţi dintre oamenii care ofereau servicii de transport, construcţii, curăţenie sau cei care închiriau apartamente, au rămas fără surse de venit.
 
Localnicii nu se gândesc prea mult la dezastrul cauzat de centrala nucleară de la Cernobâl, din Ucraina, în 1986, când un reactor a explodat şi conţinutul radioactiv a fost eliberat în atmosferă, ucigând pe loc 30 de persoane şi contaminând alte mii de victime nedeclarate din Ucraina şi din ţările învecinate, inclusiv din România.
 
Două decenii mai târziu, posibilitatea unui astfel de accident pare puţin probabilă şi câteva ţări din Europa Centrală şi de Est se implică tot mai mult în proiecte ample, de contrucţie a unor centrale nucleare noi.
 
Dacă aceste proiecte se vor concretiza, regiunea va fi capabilă să producă în mod constant energie ieftină, necesară pentru a acoperi cererea tot mai mare de energie din ţări precum Grecia, Macedonia sau Albania.
 
O renaştere neaşteptată
 
Cu numai zece ani în urmă, puţini analişti ar fi putut anticipa că ţările est-europene vor demara construcţia unor centrale nucleare, în cadrul unor proiecte a căror valoare totală depăşeşte 13 miliarde de euro.
 
În anii `80 şi `90, presaţi de ostilitatea opiniei publice, îndreptată împotriva energiei nucleare, şi de teama unor accidente de genul celui de la Cernobâl, oamenii politici din Europa au decis că energia nucleară a fost o afacere imprudentă, care a cauzat mai multe probleme decât a rezolvat.
 
Ritmul de construcţie a centralelor nucleare a fost aşadar încetinit. În ultimii 12 ani, numai şase unităţi noi au fost puse în funcţiune în Europa: în Republica Cehă, Slovacia şi România. În alte câteva state, mai multe centrale au fost închise pentru că erau prea vechi, cum este cazul celor din Bulgaria, Lituania, Germania, Spania, Suedia şi Marea Britanie.
 
Situaţia este însă pe cale să se schimbe şi mulţi politicieni văd energia nucleară ca pe o oportunitate de aur. „Suntem martorii unei renaşteri a energiei nucleare”, spune Santiago San Antonio, director general la European Atomic Forum, FORATOM.
 
Reactoare noi sunt pe cale să fie construite în Finlanda şi Franţa, în timp ce altele, precum cele din România, Bulgaria, Lituania şi Slovacia, sunt în fază de proiect. „Nu cred că aceste unităţi sunt suficiente. Avem nevoie de mai multe”, adaugă San Antonio.
 
Potrivit Agenţiei Internaţionale pentru Energie (IEA), există acum 439 de centrale nucleare la nivel mondial, iar alte 36 sunt în construcţie, ceea ce înseamnă o creştere de 9%.
 
În Europa, centralele nucleare existente produc 35% din energia necesară întregii regiuni. Cum însă consumul de energie din zonă se va dubla, cel mai probabil, până în 2030, numărul reactoarelor trebuie să crească dacă se intenţionează menţinerea acestui procent. La sfârşitul anului trecut, în ţările din Uniunea Europeană funcţionau 146 de reactoare, adică aproape o treime din cele existente pe plan mondial.
 
Europa nu poate însă să facă faţă creşterii cererii de energie fără să rezolve, în acelaşi timp, două probleme importante.
 
Prima se referă la necesitatea folosirii unor surse de energie cu emisii reduse de carbon, menite să micşoreze impactul acestora asupra mediului şi, implicit, să limiteze schimbările climatice. Obiectivul de a menţine creşterea temperaturii globale cu nu mai mult de 2°C este foarte dificil, iar sectorul energetic va juca un rol foarte important în acest sens.
 
Totuşi, grupurile de lobby din domeniul protecţiei mediului, foarte puternice în Europa, rămân în general ostile opţiunii nucleare, în ciuda promisiunilor unor emisii scăzute de C02. „Energia nucleară nu este cu siguranţă răspunsul la schimbările climatice şi continuă să ramână o tehnologie riscantă”, susţine Georg Maue, reprezentantul diviziei pentru climă din cadrul Ministerului german al Mediului.
 
Jan Haverkamp, un activist în domeniul energiei din cadrul organizaţiei Greenpeace de la Bruxelles, este de acord că, atunci când vine vorba de reducerea schimbărilor climatice, energia nucleară este mai mult un obstacol decât o soluţie. În plus, el spune că „reziduurile nucleare reprezintă o problemă imposibil de rezolvat pentru noi, care ar putea conduce la mai multe catastrofe precum cea de la Cernobîl”.
 
A doua mare problemă pentru Europa este necesitatea de a reduce dependenţa de ţiţeiul importat din Orientul Mijlociu şi de gazele naturale aduse din Rusia. „Pe termen lung, energia nucleară vizează ambele probleme”, spune Jeremy Gordon, analist al Asociaţiei Nucleare Mondiale, o organizaţie din sectorul privat cu sediul la Londra.
 
Într-o încercare disperată de a obţine o siguranţă energetică mai mare, ţările din Europa caută acum surse regenerabile de energie, cum ar fi energia eoliană sau cea solară, ca parte a unei soluţii pe termen lung. Dar pe termen scurt şi mediu, guvernele revin la energia nucleară, dispreţuită cândva.
 
După spusele lui Alan McDonald, din cadrul departamentului de energie nucleară al Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (AIEA), energia nucleară ar putea fi potrivită mai ales pentru ţările „în care creşterea cererii de energie este rapidă, resursele alternative sunt sărace, securitatea alimentării cu energie este o prioritate şi reducerea poluării atmosferice este obligatorie”.
 
Dacă astfel de situaţii se regăseau mai ales în ţări din Orientul Îndepărtat şi din Asia de Sud, acum acestea se întâlnesc şi în Europa sau America de Nord.
 
Nu este aşa uşor nici în Finlanda
 
Construirea unor centrale nucleare, după o pauză de două decenii, este o sarcină dificilă, aşa cum a simţit Finlanda pe propria piele. Tehnologia a evoluat între timp, odată cu ridicarea standardelor de siguranţă. Forţa de muncă specializată nu mai este aşa uşor de găsit, managementul şi-a pierdut din abilităţi, iar preţurile au crescut vertiginos.
 
Prin urmare, noua centrală nucleară finlandeză de la Olkiluoto, de pe malul Mării Baltice, primul proiect de acest fel lansat după o pauză de 20 de ani, şi-a depăşit bugetul iniţial cu 25%, iar termenul de construcţie a fost întârziat cu doi ani.
 
„Chiar de la început programul a fost decalat. Mi-am făcut, bineînţeles, griji”, spune Jarmo Tanhua, preşedintele şi directorul executiv al Teollisuuden Voima Oyi, compania care se ocupă de cele două unităţi nucleare de la Olkiluoto, cu o capacitate de 860 MW fiecare.
 
Drumul care duce la Olkiluoto, trecând printr-o pădure deasă de pini, se sfârşeşte brusc la porţile centralei, în faţa a două blocuri nucleare uriaşe, vopsite în clasica culoare vişinie a regiunii. Platforma fabricii nucleare pare un furnicar gigantic. Mai mult de 3.200 de oameni lucrează aici zi lumină pentru a construi una dintre cele mai mari reactoare nucleare din lume, cu o capacitate de 1.600 MW.
 
„Este mai greu decât mă aşteptam”, spune un muncitor polonez în timp ce cară nişte materiale. Macaralele înconjoară clădirea reactorului, ce va avea mai mult de 60 de metri înălţime, iar mirosul de fier încins pluteşte în aer.
 
Când construcţia a început, în 2003, se credea că reactorul va costa 3 miliarde de euro şi că va fi pus în funcţiune în 2009. Ultimele estimări ridică însă costurile la mai mult de 4,5 miliarde de euro, în timp ce termenul de finalizare a fost devansat până în 2011.
 
„Unele dintre dificultăţile întâmpinate la Olkiluoto au legătură cu faptul că acest reactor este primul de acest gen”, spune Julien Duperray, purtătorul de cuvânt al companiei franceze Areva, care se ocupă de acest proiect.
 
Dar Jan Havercamp, de la Greenpeace, susţine că problemele sunt mult mai serioase: „Proiectul din Finlanda va fi o construcţie dezastruoasă”, afirmă acesta. Din punctul său de vedere, dorinţa de a finaliza proiectul cât mai curând reprezintă sacrificarea parametrilor de siguranţă şi singurul motiv pentru care construcţia continuă este acela că asemenea proiecte foarte mari sunt greu de oprit odată ce au fost demarate.
 
Avantajul ultimilor veniţi
 
Ţările care au în plan proiecte nucleare urmăresc cu atenţie experienţa finlandezilor, care au fost practic forţaţi să-şi recreeze bazele industriei nucleare.
 
Cel mai avansat proiect în desfăşurare este reactorul de 1.600 MW pe care tot Areva îl construieşte la Flamanville, în vestul Franţei. Lucrarea a început oficial la sfârşitul lui 2007, dar „cel mai probabil va urma acelaşi drum ca cel al centralei de la Olkiluoto”, spune Jan Havercamp.
 
Potrivit AIEA, mai mult de 30 de centrale nucleare urmează să fie construite în lume în următorii ani, mai ales în ţările asiatice aflate plină dezvoltare (China, India), precum şi în Rusia sau Statele Unite.
 
Ţările din Balcani n-au demarat încă niciun nou proiect nuclear, dar sunt în curs de a obţine finanţarea şi autorizaţiile de construcţie. Procesul se anunţă însă dificil. Guvernul de la Bratislava a cerut recent companiei slovace Slovenske Elektrarne să realizeze o evaluare a impactului asupra mediului, ca o precondiţie pentru acordarea licenţei de funcţionare. Compania vrea să construiască unităţile trei şi patru ale centralei de la Mochovce, fiecare cu o capacitate de 440 MW.
 
În Bulgaria, unde Uniunea Europeană a forţat autorităţile locale, acum câţiva ani, să închidă patru din cele şase reactoare de la Kozlodui, cantitatea de energie produsă din surse nucleare a scăzut de la 42% din necesarul de energie al ţării, la 32%.
 
Totuşi, Bulgaria intenţionează să crească acest procent prin construcţia a două unităţi de câte 1000 MW la Belene, pe Dunăre, într-un proiect estimat la 4 miliarde de euro. Primul reactor ar putea deveni operaţional în 2013, cel mai curând.
 
„Nu putem garanta că nu vom avea probleme cu privire la muncitori şi la materialele de construcţie, dar până acum suntem în grafic”, spune Vasil Bandov, şeful de şantier al centralei nucleare de la Belene.
 
Proiectul nuclear de aici a început în 1985, dar a fost abandonat în 1992, ca urmare a schimbărilor democratice din ţară şi a riscurilor pe care acest proiect le implica. Scheletul metalic al reactorului stă acum stingher pe şantierul centralei, înconjurat de un gard menit să-i ţină la distanţă pe curioşi.
 
Dacă compania de electricitate de stat din Bulgaria reuşeşte până în primăvara viitoare să găsească banii necesari pentru a finanţa 51% din cele 4 miliarde euro necesare proiectului, vechiul reactor va fi demolat şi contrucţia va începe de la zero. Companiile Atomstroyexport din Rusia şi Areva au fost deja selectate să construiască reactoarele, iar RWE din Germania a fost aleasă în octombrie să investească în proiect şi să deţină 49% din centrală.
 
Dar Greenpeace este la fel de impresionat de acest proiect ca şi de cel din Finlanda.
 
„Proiectul de la Belene va fi construit într-o zonă care a fost grav afectată de cutremurul din 1977”, avertizează Jan Haverkamp, referindu-se la cutremurul care a ucis mai mult de 100 de oameni în oraşul bulgar Svishtov, situat la aproape 200 de kilometri de Belene. Potrivit acestuia, proiectul este deja de trei ori mai scump decât anunţase iniţial Parlamentul bulgar în 2003 şi va sfârşi prin a costa mai mult de 7 miliarde de euro.
 
Şi România se confruntă cu probleme similare în ceea ce priveşte costul proiectului său nuclear. Costul iniţial al celor două reactoare noi de la Cernavodă era de 2,3 miliarde de euro, însă ultimele estimări oficiale l-au urcat la 4 miliarde de euro. Dacă preţul materiilor prime şi al echipamentelor va continua să crească în acelaşi ritm, este puţin probabil ca această cifră să rămână cea finală.
 
„Până la sfârşitul lunii decembrie trebuie să ajungem la un acord cu investitorii”, spune Teodor Chirică, director general la Nuclearelectrica, compania de stat care va deţine 51% din proiect, acelaşi procent ca şi cel deţinut de stat la centrala din Bulgaria. Diferenţa este că restul de acţiuni va fi împărţit între şase investitori internaţionali.
 
Când vine vorba despre construirea unor centrale nucleare, avantajul statelor balcanice este că vor beneficia de experienţa pe care companii precum Areva au acumulat-o lucrând pentru alte proiecte nucleare.
 
Asta înseamnă, desigur, mai puţine probleme legate de autorizaţii sau de respectare a standardelor de siguranţă. Însă majoritatea proiectelor din regiune, care ar putea fi finalizate aproape simultan, se vor confrunta cu alte probleme, cum ar fi lipsa personalului calificat.
 
„Imediat ce contractul cu investitorii va fi semnat, vom începe să angajăm oameni şi să-i specializăm”, spune Alexandru Ionescu, de la centrala din Cernavodă. Pentru al doilea reactor, care a devenit operaţional în 2007, procesul de recrutare a început cu ani în urmă.
 
Succesul proiectelor nucleare din Europa Centrală şi de Est şi, mai ales, capacitatea acestora de a face faţă cererii tot mai mari de energie, depind acum de modul în care acestea vor fi capabile să atragă finanţarea necesară şi să-şi menţină proiectele în grafic.

Fellow Bio

/en/file/show/magda-munteanu.jpg

Magda Munteanu

Magda Munteanu was born in 1978 in Bucharest, Romania. She has ten years’ experience as a journalist, mainly covering finance and the economy

Topic

Topic 2008: Energy

Energy is a topic that preoccupies officials, politicians and citizens across Europe - and arguably one of the biggest challenges facing this continent and the international community.