SrpskiБългарскиShqipМакедонскиEnglish

Raport despre minorități: Albanezi șomeri “dezamăgiți de stat”

Samir Kajosevic Podgorica, Skopje și Presevo

Minoritatea albaneză din regiune trăiește aceeași frustrare – doar că în Muntengeru speranța întrării în UE  atenuează tensiunile.

Fără a se afla la marginea vreunui oraş, Tuzi arată ca o suburbie. La nord de graniţa cu Albania, orăşelul se luptă să iasă din umbra capitalei muntenegrene aflată la vreo 10 minute de mers cu maşina, spre nord.

Cei 3000 de locuitori ai oraşului Tuzi vor să se conducă singuri, însă localitatea este considerată o unitate administrativă a oraşului Podgorica.  Vorbesc albaneza, dar  trebuie să se conducă după legile din Muntenegru.

 “Nimănui nu-i pasă de noi”, ne spune Agron Dushaj, un şomer de vreo douăzeci de ani. Vorbele acestea se pot auzi în nenumăratele cafenele ale oraşului, în care oamenii fără slujbă  zăbovesc prea mult la o cafea şi vorbesc de neşansa lor.

O mai largă autonomie pentru Tuzi ar fi trebuit să fie soluţia nenumăratelor probleme – să asigure locuri de muncă pentru tineri şi investiţii în infrastructura  aflată în pragul colapsului.

Refuzul de acorda statutul de municipiu orașului Tuzi a mărit lista nemulţumirilor.

Etnicii albanezi sunt majoritari în Tuzi, ca şi în mare parte din zona de sud-vest a ţării.  La nivel naţional, ei reprezintă totuşi o minoritate, la fel ca în alte două foste republici iugoslave, Macedonia şi Serbia.

Comunitatea albaneză  diferă numeric: ea reprezintă un sfert din populaţia Macedoniei şi doar un procent redus din populaţia Serbiei, unde este concentrată mai ales în sudul ţării. Le uneşte însă o relaţie tensionată cu statele dominate în mod tradiţional de grupurile etnice majoritare.

Această relație ar putea afecta viitorul fiecărui cetăţean din Serbia, Muntenegru sau Macedonia.  Cele trei ţări au solicitat să fie admise în UE, iar succesul lor depinde în mod hotărâtor de tratamentul aplicat minorităţilor, inclusiv celei albaneze.

Dintre cele trei, Muntenegru pare a fi candidatul cel mai puternic, cu şanse de a se integra în UE în câţiva ani. Cât despre Serbia şi Macedonia, deşi ambele au cerut să fie admise în UE, acest lucru pare a fi sub semnul incertitudinii.

Acest articol reflectă comparativ nemulţumirea etnicilor albanezi din Muntenegru , Macedonia şi Serbia.

El relevă faptul că interzicerea accesului la locurile de muncă din sectorul public pare a fi o nemulțumire comună în întreaga regiune. În Muntenegru, - țara care se află cel mai aproape de admiterea în UE - posibilitatea ca această nemulţumire să ducă la tulburări este redusă.

Potrivit lui Genci Nimanbegu, politician de origine albaneză, cel mai dur criteriu de admitere în UE este îmbunătăţirea tratamentului aplicat minorităţilor. Forca, partidul lui Nimanbegu, urmează să facă parte din coaliţia de guvernare, după alegerile din octombrie.

 “Experienţa ne arată că tot ce s-a întâmplat bun pentru albanezi a fost rezultatul influenţelor externe”, a declarat el pentru Balkan Investigative Reporting Network (BIRN). “Această tendinţă va continua, probabil, în timpul negocierilor cu Bruxelles-ul”.

 ‘Locuri de muncă pentru ei’

În 2001, o rebeliune a etnicilor albanezi a adus Macedonia în pragul războiului civil. Doar un acord negociat la nivel internaţional a reuşit să reinstaureze calmul. Violenţe recente, însoţite de retorică naţionalistă de ambele părţi, pun pacea sub semnul întrebării.

În 2000, şi mica comunitate albaneză din Serbia s-a ridicat împotriva statului, înainte ca un acord să aducă forţele armate în ajutorul autorităţilor locale. Conflictul din Presevo s-a întrepătruns cu acela  din Kosovo, provincie aflată în vecinătate, unde o rebeliune a etnicilor albanezi – susţinută de raidurile aeriene ale forţelor NATO -  a culminat cu declaraţia de la Pristina care a marcat independenţa provinciei

Muntenegru a fost intotdeauna altfel. Albanezii de aici nu s-au răzvrătit niciodată împotriva statului. Dimpotrivă, minorităţii i se recunoaşte rolul jucat în  obținerea independenței republicii. În 2006, voturile minoritarilor au asigurat o victorie la limită care a permis ca Muntenegru să iasa din uniunea cu Serbia.

MUNTENEGRU: ALEGERILE DIN OCTOMBRIE 2012

Alianța Muntenegru European, alcătuită din Partidul Democrat al Socialiștilor și Partidul Social Democrat – a câștigat 39 din cele 81 de locuri din parlament.

Frontul Democratic, coaliția aflată în opoziție, a câștigat 20 de locuri, în timp ce Partidul Socialist al Poporului și Muntenegrul Pozitiv au câștigat câte nouă și, respectiv, șapte locuri

Pentru a ramâne la putere, Alianța Muntenegru European trebuie să formeze o coaliție cu partidele minorităților care ocupă șase fotolii. Dintre acestea, două aparțin principalelor două coaliții ale minorității albaneze.

Chiar dacă politicienii albanezi au făcut parte din guvernul precedent, ei nu au ocupat locuri în parlament. Noua alianță le acordă o mai mare influență. Ei au prezentat deja o listă de revendicări ce include mai multe investiții în regiunea lor și mai multe posturi în administrația publică.

Eticii albanezi cred că independenţa ar fi trebuit să le asigure un rol mai important într-un stat mai mic. Şase ani mai târziu, mulţi se plâng că încă sunt marginalizaţi din punct de vedere politic şi economic. Ei acuză autorităţile recent realese – şi aflate la putere de mai bine de zece ani – că nu si-au ţinut promisiunile.

 “Când depindeau de votul albanezilor, ne promiteau totul”, ne spune Linda Dushai, o tânără absolventă de ştiinţe politice din Tuzi, care însă nu-şi poate găsi de lucru decât ca instructor de fitness.  “La sfârşit, nu ne alegem cu nimic”.

La nivel naţional, şomajul atinge 13% în Muntenegru; în zone precum Tuzi sau Ulcini,  unde locuiesc cei mai mulți dintre etnicii albanezi, procentul se ridică la 20%.

În Muntenegru, minoritatea albaneză reprezintă 5% din populaţie. Potrivit unui raport guvernamental – din iunie 2011 - referitor la reprezentarea minorităților în sistemul public, doar 2,8%  din posturi sunt ocupate de albanezi.

La fel ca în majoritatea fostelor republici iugoslave, şi în Muntenegru sectorul public este supradimensionat şi ineficient. Cu toate acestea, în lipsa unui sector privat puternic, tinerii educaţi sunt atraşi de perspectiva unui salariu sigur şi a beneficiilor pe care le oferă sistemul. Astfel că există o competiţie acerbă  pentru ocuparea posturilor din ministere sau structurile subordonate lor.

Dar, ca şi în alte zone din regiune, în Muntenegru există convingerea larg răspândită că doar cei cu relaţii pot reuşi, astfel că accesul la un post din sectorul public este considerat un mod prin care politicienii îşi răsplătesc sau îşi asigură loialitatea susţinătorilor.

Liderii etnicilor albanezi, apropiaţi autorităţilor din Muntenegru, au fost şi ei acuzaţi de atribuirea unor posturi suţinătorilor lor. Mulţi sunt de acord că această formă de corupţie afectează pe toată lumea - nu doar pe minoritari. Şi oricum, discriminarea - cred ei - complică lucrurile şi mai tare.

Dijana Ivanaj, şomeră în vârstă de 26 de ani, din Podgorica, crede că “este firesc ca autorităţile statului să vrea să-şi păstreze posturile doar pentru ele”.

 “Dacă mi-ar da un paşaport, m-ar privi ca pe un cetăţean muntenegrean și ar pretinde că am drepturi egale, atunci  ar trebui să mi se permită să prestez munca pentru care sunt calificată”.

De doi ani de când îşi caută o  slujbă, Ivanaj a pierdut şirul refuzurilor. Nu a reuşit să se angajeze nici măcar ca secretară, post pentru care ar fi super-calificată. Ca absolventă de medicină legală, a sperat iniţial să poată intra în poliţie.

Recunoașterea calificării dobândite în instituțiile albaneze cerută de graffitti din Presevo.

În poliţie însă  - unul din cei mai mari angajatori din sectorul public, cu peste 4000 de angajaţi pe statele de plată - se regăseşte cel mai mic procent de etnici albanezi, aceştia reprezentând doar 1.21% din salariaţi. În cazul Vămilor - un alt important angajator - ei reprezintă doar 0.72% dintre salariaţi.

Concluzia studiului publicat în 2011 este că minorităţile  din Muntenegru nu sunt reprezentate corespunzător în sectorul public .

Sabahudin Delic, consilier în cadrul Ministerului pentru Drepturile Omului şi Minorităţi, recunoaşte că aceste cifre indică o problemă, dar sustine că absenta minoritarilor nu este rezultatul discriminării.

 “Această situaţie nu este cauzată de refuzul de a angaja minoritari” spune el. “Pur şi simplu, în anumite zone, nu reuşim să găsim suficienţi candidaţi  calificaţi”.

 Locul în care lucrează Delic pare a fi excepţia care confirmă regula. Albanezii reprezintă 43% din personalul Ministerului pentru Drepturile Omului şi Minorităţi.

Tensiuni în creştere

Şomajul este principala nemulţumire şi în cazul locuitorilor din Presevo şi Bujanovac, o regiune săracă din sudul Serbiei, în care locuiesc peste 70 000 de etnici albanezi.

 Cu peste zece ani în urmă, o forţă de gherilă locală a încercat să se separe de Serbia şi a cerut unificarea cu provincia Kosovo, aflată în vecinătate. Scurta rebeliune a fost întreruptă de un acord care garanta  minorităţilor mai multă influenţă în politica locală.

Faptul că mai mulţi etnici albanezi au ajuns în structurile puterii nu a adus prosperitate economică comunităţii. Urmările primului conflict - dar şi temerea unor viitoare tulburări – au frânat dezvoltarea sectorului privat.

Minoritățile din Muntenegru și sectorul public

Potrivit unui raport guvernamental din 2011, muntenegrenii reprezintă 45% din populația țării și ocupă 79% din posturile administrației publice.

 Minoritatea sârbă reprezintă 28% din populație și ocupă 8,6% din posturile aflate în sistemul public.

 Albanezii reprezintă 5% din cetățeni și 2,8% din salariații sistemului public.

Bosniacii, romii, croații și musulmanii au o pondere mai mica in populația țării, ocupând o mica parte din posturile din administrația publică.

 (Sursa:  raport realizat în 2011 de autoritățile din Muntenegru)

  “Investitorii nu vin pentru că banii se duc repede”, spune Nexhat Behluli, fost luptător de gherilă, în prezent deţinător al mai multor afaceri în zonă. “Nu există securitate. Situaţia se poate deteriora în orice clipă”.

Nici sectorul public nu oferă speranţe etnicilor albanezi absolvenţi de învăţământ superior. Mulţi dintre ei au ales să-şi desavârşească educaţia în Kosovo, Macedonia sau Albania, unde există invăţământ superior în limba albaneză. Vara aceasta, Serbia încă refuza să le recunoască diplomele. Reîntorşi acasă, într-o economie anchilozată, sunt ţinuţi departe de singura oportunitate de angajare viabilă.

 “Suntem total izolaţi. Parcă am fi cetăţeni de categoria a doua” spune Valon Arifi, deţinător al unei diplome de designer din Kosovo, care se străduieşte să gasească o slujbă bine plătită.

In ciuda dezamăgirilor, nimeni nu are chef de un nou conflict. Tinerii şomeri din Presevo spun că mai degrabă ar pleca în altă ţară decât să se ridice împotriva statului. Mii de tineri au şi făcut-o, iar banii pe care îi trimit susţin multe gospodării în regiune.

Cu zece ani în urmă, şi o revoltă armată din Macedonia, ameninţând sudul Serbiei, a fost oprită de o înţelegere. Acordul de la Ohrid - după numele staţiunii în care s-au întâlnit liderii grupărilor rivale - a fost considerat la vremea respectivă drept un model pentru o societate mai echitabilă.

Totuşi, de câţiva ani, etnicii albanezi se plâng că reformele s-au oprit. Tensiunile se menţin, şi bande de tineri aparţinând ambelor comunităţi se înfruntă periodic în capitala Skopje.

Ţara este pur şi simplu divizată între etnicii albanezi şi populaţia majoritară macedoneană. Se apreciază că aproape o treime din tineri nu au de lucru – ceea ce reprezintă una din cele mai ridicate rate de șomaj din Balcani.

Xhabir Deralla este îngrijorat de tensiunile etnice în creștere

În timp ce partidele etnicilor albanezi fac parte din coaliţia de guvernare, membrii acestei minorităţi reprezintă doar 17% din funcţionarii publici. Acordul de la Ohrid le promisese un sfert din slujbele din sectorul public, proporţional cu ponderea lor în populaţia ţării.

 Analistul politic Xhabir Deralla spune că radicali din ambele tabere au în vedere posibilitatea unor noi violenţe.

  “Conflictul din 2001 este privit ca un meci întrerupt de comunitatea internaţională”, spune el. “Pe siturile reţelelor sociale lumea spune că a sosit momentul celei de-a doua reprize”.

Însă Vlatko Gjorcev, oficial al partidului de guvernământ VMRO-DPMNE, insistă că tensiunile sunt exagerate.

 “Câteodată media prezintă situaţia mult mai dramatic decât este în realitate”, afirmă el. “Macedonia nu e Scandinavia or, până şi Scandinavia are probleme”.

 ‘Nu există o bagheta magică’

În Muntenegru  istoria recentă nu înregistreaza violențe în care să fie implicați etnicii albanezi. In anii ’90, acestă minoritate chiar a susținut guvernul când acesta  a oferit adăpost refugiaților din învecinatul Kosovo.

Astăzi, s-ar putea ca perspectiva aderarii la UE să tempereze resentimentele etnicilor albanezi. Mitja Drobnic, șeful delegației Comisiei UE la Podgorica, a declarat că modul în care guvernul tratează această minoritate este urmărit cu atenție.

“Nicio țară nu poate adera la UE înainte de a atinge toate standardele europene”, a declarat el pentru BIRN.

Totusi, precendente din cadrul UE sugerează ca puține minorități au fost pe deplin satisfacute vreodată.

Populatia croată din Austria se bucură de un statut mult mai bun decât cel al multor comunități albaneze din Balcani. In calitate de cetățeni ai unei țări membre a UE care a promis să le respecte drepturile,  croații se plâng rareori de discriminare și nu întâmpină niciun obstacol în privința locurilor de muncă.

In schimb,  militantii croați  pentru drepturile omului vorbesc despre pericolul asimilării. Ei afirmă că limba lor – poate, ultima relicvă a culturii lor – se stinge lent.

Croații formează o minoritate restrânsă, concentrată în provincia austriacă Burgenland. Descendenți ai refugiaților rezultati în urma cuceririlor otomane, ei se află de peste 500 de ani în această regiune. În trecut, ei se simțeau forțați să adopte cultura și obiceiurile celor din jurul lor.

În prezent însă, asociațiile lor locale primesc fonduri din partea statului. Incepând din 1955, croații din Burgenland au și dreptul de a-și studia limba în școli și de a pune indicatoare de circulație  bilingve

Dar tinerii isi pierd interesul fata de aceasta limbă. Pur si simplu, ei simt că nu au nimic de câștigat dacă o învață.

 “Oamenii vor să se contopească cu majoritatea pentru că au impresia că astfel le  va fi mai bine, dacă vorbesc numai nemțeste” spun Gabriela Novak Karall, de la Centrul Croat din Viena.

 “Toți se declară austrieci. Mulți nu mai vorbesc croata nici măcar în casă.

Revenind la Muntenegru, politicianul albanez Nimanbegu afirmă că ai lui sunt realiști în ceea ce privește UE. “Europa nu are o baghetă magică. Foarte mult depinde de noi.”

Ivanaj,  șomera absolventă de medicină legală, spune că și-a cam pierdut răbdarea. Dacă va fi urmărită de ghinion în continuare, are de gând să se alăture numeroșilor membrii ai comunității care și-au căutat de lucru în străinătate.

 “Am o singură viață și nu mi-o pot petrece așteptând să se întâmple ceva” spune ea.

 

Acest articol a fost produs în cadrul programului Balkan Fellowship for Journalistic Excellence și este o inițiativă a Robert Bosch Stiftung și ERSTE Foundation, în cooperare cu Balkan Investigative Reporting Network.